x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Transportatorii, în război cu statul, pe normele UE

Transportatorii, în război cu statul, pe normele UE

de Dan Straut    |    24 Aug 2020   •   11:10
Transportatorii, în război cu statul, pe normele UE

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență care prevede aplicarea întocmai a unui set de norme europene - numit „Pachetul Mobilitate 1” - care schimbă radical regimul transporturilor rutiere de marfă. Interpretând acest proiect ca fiind total nefavorabil companiilor de transport din România și din estul Europei și favorizant pentru cele din vest, patronatul UNTRR acuză ministerul că nu ține partea românilor, ci - dimpotrivă - promovează „sclavagismul modern” și majorează amenzile celor care încalcă noile reguli. Pachetul Mobilitate 1 conține câteva regulamente prin care șoferii din UE nu mai pot să-și facă repausul în cabina camionului și sunt obligați să se întoarcă acasă la 3-4 săptămâni - norme pe care, în loc să le amelioreze sau chiar să le suspende, autoritățile de la București le întăresc.

 

Unul dintre regulamentele UE, intrat deja în vigoare, obligă șoferii să se cazeze la hotel (în locul dormitului în cabină) pentru efectuarea repausului de 45 de ore, în condițiile în care infrastructura europeană duce lipsă acută de locuri de parcare securizate și de locuri de cazare adecvate șoferilor profesioniști. „Este o abordare absolut condamnabilă și potențial criminală prin forțarea șoferilor profesioniști să utilizeze spații publice comune aglomerate, spațiile de cazare și parcările pentru camioane pe autostrăzi fiind extrem de limitate în UE. Obligația de a se caza la hotel pentru efectuarea pauzelor de 45 de ore o dată la două săptămâni este o măsură care contestă dreptul șoferilor de a fi protejați sanitar, prin expunerea la infectarea cu COVID-19. Măsura trebuie suspendată sau lăsată la opțiunea conducătorilor auto până la încetarea pandemiei”, argumentează Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Patronatul solicită Ministerului Transporturilor să acționeze la Curtea Europeană de Justiție pentru suspendarea aplicării Regulamentului 2020/1054 și anularea acestuia.

În loc să răspundă solicitărilor anterioare de a se renegocia, amâna sau suspenda noile regulamente, Ministerul Transporturilor a elaborat norme de aplicare, clarificare și chiar întărire a acestora. Spre exemplu, potrivit proiectului de ordonanță, cuantumul amenzii contravenționale pentru atelierele auto se va mări de la 600-1.000 la 2.000-4.000 de lei.

 

Lucian Bode - una zice, alta face

La doar o zi după lansarea proiectului de ordonanță citat mai sus, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat că România va ataca la Curtea de Justiție a Uniunii Europene Pachetul Mobilitate 1. „Ce înseamnă pentru transportul de marfă din România acest pachet? Înseamnă, în primul rând, pierderi uriașe - 5,9 miliarde de euro, bani încasați din serviciul internațional de transport marfă. 20.000 de companii cu 60.000 de camioane, 165.000 de vehicule peste 3,5 t licențiate. Și, foarte important, vorbim de 310.000 de șoferi cu atestat”, a declarat, la Radio România Actualități, ministrul Transporturilor.

 

 

 

Criză de spații pentru parcări

 

Potrivit unui studiu realizat de Comisia Europeană, în UE există un deficit de 100.000 de spații de parcare pentru camioane, iar din cele existente (300.000) mai puțin de 3% sunt etichetate și certificate drept sigure. În acest sens, CE s-a angajat să investească 60 de milioane de euro pentru îmbunătățirea siguranței în zonele de parcare pentru camioane din toată Europa.

 

 

Deținătorul autovehiculului va suporta costurile verificării de către atelierele autorizate pentru instalarea, repararea sau inspecția tahografelor și a limitatoarelor de viteză, la solicitarea agentului constatator.

 

Peste 300.000 de companii de transport ar putea părăsi România, din cauza condițiilor dure impuse de Pachetul Mobilitate 1

×