x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Pensionarii români și-ar putea câștiga dreptul la indexarea pensiilor, în Justiție

Pensionarii români și-ar putea câștiga dreptul la indexarea pensiilor, în Justiție

de Diana Scarlat    |    21 Ian 2026   •   08:00
Pensionarii români și-ar putea câștiga dreptul la indexarea pensiilor, în Justiție

Anularea aplicării legii care prevede indexarea anuală a pensiilor cu rata inflației este o decizie a Guvernului Bolojan care contravine mai multor principii juridice, fiind aplicată după ce deja legea a produs efecte.

Nu este o situație de prorogare a termenului de aplicare a unei legi noi, ci una care încalcă mai multe prevederi legale și constituționale. Există deja o solicitare depusă la Avocatul Poporului de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), în care se cere intervenția la Curtea Constituțională pentru anularea actului normativ care îngheață pensiile în 2026, iar pensionarii ar avea șanse și să-și câștige drepturile în instanță, printr-un proces colectiv, existând și precedent, în cazul bugetarilor care au dat statul în judecată și au reușit să-și obțină drepturile salariale încălcate abuziv de guvernele anterioare.

Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii se aplică integral de la 1 septembrie 2024, înlocuind legislația anterioară (Legea nr. 263/2010) și aducând modificări semnificative, inclusiv calculul punctajului, punctele de stabilitate și recalcularea pensiilor. Termenul de aplicare a legii nu a fost prorogat inițial, astfel încât actul normativ a produs efecte, aplicarea legii fiind întreruptă prin „Ordonanța Trenuleț” din 2025, fără nicio justificare validă din punct de vedere legal sau constituțional.

FACIAS a solicitat Avocatului Poporului sesizarea CCR în urma deciziei Guvernului de înghețare a punctului de pensie, pentru a se constata neconstituționalitatea prevederilor din Legea nr. 141/2025, prin care s-a dispus menținerea punctului de referință la valoarea de 81 de lei și pentru anul 2026. Măsura de austeritate nu are la bază o motivare validă pentru sistarea aplicării unei legi, dar privează 4,9 milioane de pensionari români de majorarea veniturilor cu 7%, în 2026, ceea ce generează pierderi semnificative pentru o categorie largă și vulnerabilă de cetățeni, într-un context economic marcat de inflație ridicată - arată FACIAS.

 

Suspendarea unui mecanism prevăzut de lege

Dispozițiile art. XXXI din Legea nr. 141/2025 încalcă mai multe prevederi constituționale, printre care dreptul la pensie, principiul securității juridice, protecția drepturilor câștigate și cerința proporționalității în restrângerea exercițiului drepturilor fundamentale.

„Suspendarea repetată a unui mecanism legal cu caracter permanent, fără criterii clare și fără un termen previzibil de reluare, transformă o măsură declarată temporară într-una de facto permanentă, contrar jurisprudenței constante a Curții Constituționale”, precizează FACIAS, care cere Avocatului Poporului să își exercite atribuția constituțională de sesizare directă a CCR, în vederea verificării constituționalității art. XXXI din Legea nr. 141/2025 și restabilirii aplicării mecanismului legal de indexare a pensiilor, având în vedere faptul că ajustările bugetare nu pot fi realizate prin sacrificarea drepturilor fundamentale ale unei categorii sociale vulnerabile, cum sunt pensionarii, iar statul are datoria de a respecta contractul social asumat prin lege.

În același timp, decizia Guvernului poate fi atacată și în instanță, în procese colective - pe modelul bugetarilor care au dat statul în judecată și au câștigat procesele pentru plata unor drepturi salariale. Dacă CCR sau o instanță de judecată ar da o decizie favorabilă pensionarilor, cele peste 4,9 milioane de pensii aflate în plată acum ar trebui să fie indexate cu rata inflației, așa cum prevede Legea nr. 360/2023, dar să se plătească și banii din urmă.

 

Pierdere reală de peste 19% din valoarea pensiei

„Mecanismul de indexare a pensiilor are rolul de a proteja valoarea reală a veniturilor și de a asigura previzibilitatea drepturilor patrimoniale ale seniorilor români. În acest sens, Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii stabilește expres obligația statului de a actualiza anual valoarea punctului de referință, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației și cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, prin articolul XXXI din Legea nr. 141/2025, intrată în vigoare la 28 iulie 2025, Guvernul a decis menținerea valorii punctului de referință la nivelul actual de 81 de lei pentru anul 2026 și suspendarea mecanismului de indexare până în 2027”, transmite FACIAS.

În consecință, cei 4,9 milioane de pensionari români nu vor beneficia anul acesta de majorarea legală estimată la aproximativ 7%, deși aceasta ar fi trebuit să se aplice automat, în baza legislației în vigoare, începând cu 1 ianuarie 2026, deși pierderea suferită de pensionari este mult mai mare: pe fondul inflației acumulate în anii 2024 și 2025, estimările indică faptul că neaplicarea indexării a generat deja o pierdere medie de aproximativ 19% din valoarea reală a pensiei.

„În cifre nete, pierderile sunt de circa 535 de lei pe lună pentru fiecare pensionar, sumă rezultată strict din neactualizarea valorii punctului de referință, care ar fi trebuit să ajungă la aproximativ 107 lei în 2026. În România anului 2026, peste 924.000 de seniori sunt condamnați să trăiască dintr-o pensie minimă de 1.281 de lei pe lună, o sumă care nu mai înseamnă trai, ci simplă supraviețuire. Indiferența statului român față de nevoile acestora le încalcă dreptul la un nivel de trai decent prevăzut la art. 47 din Constituția României și reprezintă un abuz prin care statul condamnă la sărăcie extremă unul din cinci vârstnici din România”, arată analiza FACIAS.

 

Instanțele de judecată au dat dreptate salariaților

După ce au dat statul în judecată, în situații similare cu cea a pensionarilor cărora li se îngheață pensiile, mai multe categorii profesionale au câștigat numeroase procese pentru drepturi salariale, în ultimii ani, forțând statul să plătească diferențe salariale restante.

Magistrații au de primit miliarde de lei, pe care statul român le plătește eșalonat, dar și cu dobândă, un caz notabil fiind plata restantelor magistraților până în 2029.

Sunt și alte categorii de bugetari care și-au câștigat în instanță drepturile salariale plătite incorect, prin neaplicarea legii - angajații din sănătate, educație, administrație publică locală și centrală. Cei care au câștigat procesele au contestat diferențele salariale rezultate din aplicarea incorectă a legilor (Legea 153/2017) sau neacordarea sporurilor cuvenite, indemnizații neplătite, precum cele de conducere, de specialist, sporuri de vechime, de stres, pentru condiții de muncă etc. sau sume neachitate pentru ore suplimentare și alte drepturi prevăzute de contractele colective de muncă sau de legislație.

În cazul pensionarilor, instanța ar putea constata că indexarea cu rata inflației este prevăzută de o lege în vigoare, care se aplică din septembrie 2024, dar a fost întreruptă printr-o Ordonanță de Urgență. Și Parlamentul ar putea vota împotriva acestui abuz al Guvernului, eliminând prevederea care sistează indexarea anuală a pensiilor.

×
Subiecte în articol: pensionari romani indexare pensii justitie