Numărul companiilor din România ar putea scădea semnificativ în 2019, pe fondul instabilității fiscale, a creșterii costurilor operaționale, a restrângerii și scumpirii finanțării, fenomene la care se adaugă accentuarea crizei din piața muncii, arată o analiză Sierra Quadrant, jucător din piaţa insolvenţei.
Astfel, mulţi oameni de afaceri îşi vor opri investiţiile, sau chiar ar putea ieși din business, fenomen care a început încă din 2018, consideră specialiştii. Numărul firmelor și PFA-urilor nou înființate în 2018 a scăzut față de anul precedent, pe ansamblu, cu peste 1.100, la 135.532, arată datele de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). De asemenea, numărul SRL-urilor nou înființate s-a redus cu peste 4.000 anul trecut, la 94.244.
“Chiar dacă la prima vedere, pe ansamblu, numărul firmelor și al PFA-urilor active din punct de vedere juridic a urcat anul trecut cu 4,88% față de anul precedent, la 1.319.921, s-au semnalat mai puține firme noi și mai multe firme dizolvate sau care și-au suspendat activitatea, semn că există zone în care problemele s-au accentuat”, arată analiza companiei de insolvenţă.
Astfel, în 2018 şi-au suspendat activitatea 18.038 firme, un plus de 10,12% faţă de anul anterior, din care 1.375 în decembrie, iar 34.358 de firme au fost dizolvate, cu 10,13% mai multe decât în 2017. În decembrie 2018 au fost dizolvate 2.243 firme.
În ceea ce privește insolvențele, numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 8,77%, în 2018, comparativ cu perioada similară din anul anterior, la 8.304 față de 9.102.
Comerţul, cel mai afectat
Cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în 2018 în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, respectiv 2.606, urmat de construcții (1.277), industria prelucrătoare (974), hoteluri și restaurante (629) și transport și depozitare (564).
1.637 de firme au intrat anul trecut în insolvenţă în Bucureşti, care rămâne cea mai riscantă zonă de business din România
În ceea ce privește suspendările de activitate, cele mai multe cazuri au fost în comerț (5.609), în creștere cu 17% față de anul precedent, domeniu urmat de alte activități de servicii (1.625), activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice (1.490), construcții (1.362) și industria prelucrătoare (1.225).
“Într-o economie în care peste 95% dintre companii nu au rezerve financiare, intrarea în insolvență sau în faliment a unui partener poate atrage după sine consecințe grave pe întreg lanțul economic”, afirmă experții Sierra Quadrant.