x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ultima strigare pentru sejururile de Crăciun. Pe val, oferte tentante pentru vară

Ultima strigare pentru sejururile de Crăciun. Pe val, oferte tentante pentru vară

de Daniela Ivan    |    18 Noi 2016   •   20:04
Ultima strigare pentru sejururile de Crăciun. Pe val, oferte tentante pentru vară
Sursa foto: Victor Stroe

Cine nu şi-a cumpărat încă vacanţa visată pentru Crăciun sau Revelion mai are, pe ultima sută de metri, posibilitatea să aleagă din ofertele cu care agenţiile au venit la Târgul de Turism care se desfăşoară între 17- 20 noiembrie 2017 la Romexpo. Dacă tot sunt aici, românii pot profita şi de ofertele early booking pentru concediile din vară.

Chiar dacă pachetele turistice pentru această iarnă sunt deja vândute în proporţie de 70%, există încă oferte interesante pentru cei care s-au hotărât mai târziu. Oamenii pot alege între pachetele turistice tip pieţe de Crăciun din Europa (Viena, Praga, Cracovia, Budapesta sau Paris) cu tarife care pornesc de la 149 euro/persoană sau între destinaţiile tradiţionale din ţară. “România este cea mai solicitată destinație pentru Crăciun și Revelion, cele mai căutate zone fiind Bran-Moeciu, Râșnov, Poiana Brașov, Predeal și Sinaia. În topul preferințelor românilor sunt și regiunile Bucovina și Maramureș, precum și orașele Sibiu, Brașov, Oradea ”, a declarat Cosmin Marinof, director vânzări TUI TravelCenter/Eurolines. Preţurile variază între 195 de lei şi 450 de euro în funcţie de clasificarea locaţiei, staţiune şi serviciile dorite, spune Marius Berca, manager operaţional Christaian Tour. La mare căutare sunt şi vacanţele de tip WinterSun, în destinaţii exotice, calde, precum: Dubai (tarife de la 590 euro/persoana) și Emiratele Arabe Unite, Republica Dominicană, Mexic, Cuba, Mauritius, Thailanda sau Maldive cu preţuri în jur de 1.000 de euro.

“Valoarea medie a unui pachet de servicii turistice pentru petrecerea sărbatorilor în străinătate este de 650 de euro/persoană, în timp ce pentru sărbătorile în România aceasta ajunge la 250 euro/persoană” Cosmin Marinof, director vânzări TUI Travel Center/Eurolines

Reduceri masive pentru early booking

Turiştii români au învăţat că dacă-şi rezervă din iarnă concediul pentru vară beneficiază de preţuri foarte bune. Şi la acest târg, cele peste 230 de agenţii de turism şi tour-operatori au venit cu promoţii consistente. Preşedintele ANAT, Alin Burcea, a precizat că agenţiile au venit cu oferte speciale cu discounturi semnificative, de până la 50%. Astfel, Europa Travel promovează pe perioada târgului reduceri de 50% pentru vacanţele cu autocarul în Grecia, Turcia şi Bulgaria, dar şi preţuri pornind de la 199 euro/persoană pentru vacanţele cu avionul în Turcia, la resorturi al-inclusive. Christian Tour vine la Târgul de Turism cu peste 30.000 de vacanţe la preţuri reduse cu până la 50%. TUI Travel Center oferă reduceri de până la 45% la cazare pentru pachetele charter ale verii şi discount de până la 150 euro/cameră pentru orice pachet de vacanţă exotică.

"O noutate a sezonului estival 2017 este lansarea în premieră pentru piaţa din România a cursei charter cu avionul către Gran Canaria, fiind disponibile pachete care pornesc de la 489 de euro/persoană " Marius Pandel, CEO-ul Christian Tour

Românii cheltuie 140 de milioane de euro pe vacanţele de iarnă şi 960 de milioane de euro pe cele din vară, potrivit estimărilor companiilor de profil

 

Cele mai ieftine oferte

·         Insula Thassos – de la 15 euro/persoană/ cazare şapte zile, inclus transport autocar un euro. Halkidiki – 25 euro/ persoană/sejur ţapte nopţi, transport autocar. Insula Zakynthos –16 euro/persoană/sejur 7 nopţi autocar. Plecări în luna mai.

·         Insula Creta – de la 199 euro la 250 euro/ persoană/cazare şapte nopţi, inclus transport avion. Plecări în perioada iunie-septembrie 2017.

·         Antalya – de la 291 euro la 325 euro/persoană/sejur şapte nopţi, inclus avion. Plecări în perioada iunie-septembrie 2017.

·         Insula Rhodos – de la 185 euro/persoană/sejur (avion)

·         Insula Corfu – de la 195 euro/persoană/sejur (avion)

×