x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii De ce cumpără giganţii companiile româneşti

De ce cumpără giganţii companiile româneşti

de Alina Botezatu    |    09 Dec 2015   •   17:26
De ce cumpără giganţii companiile româneşti

Afacerile locale atrag tot mai mult interesul marilor companii transnaţionale. Nu sunt dorite doar afacerile mari, ci şi cele mici, dar care au un potenţial mare de creştere sau care completează planurile de dezvoltare ale giganţilor în regiunea Europa Centrală de Sud-Est.

Distribuitorii de produse fito-sanitare Redoxim (Timișoara) și Comfert (Bacău) au fost cumpăraţi, în această vară, de compania irlandeză de agrobusiness Origin Enterprises (venituri de 1,4 miliarde de euro, anual, în toată lumea), cu 55 de milioane de euro. În acest caz, Origin este considerat investitor strategic, deoarece nu este interesat doar de profitul imediat pe care i-l va aduce o astfel de mişcare. „Investitorul strategic vine cu o viziune pe termen lung, cu un know-how acumulat în alte pieţe, fiind interesat de si-nergiile din-tre el și com-pania dorită. Acesta ţinteș-te să-și introducă în noua piaţă brandul și serviciile sau produsele, complementându-le pe cele ale firmei achiziţionate. Investitorul strategic dorește, de cele mai multe ori, să controleze com-paniile cumpărate”, ne-a explicat Florenţa Birhală, ma-nagerul departamentului Transaction Advisory Services al companiei de consultanţă EY România.

Pe lângă agrobusiness, giganţii vor și firmele de tehnologie de la noi. Retailerul online emag.ro a început să se extindă, iar procesul va continua, în Europa Centrală și de Est, după ce o parte din firmă a fost cumpărată, în 2012, de grupul sud-african Naspers. Acesta deţine, în prezent, 74,2% din emag, iar Iulian Stanciu restul. Anul trecut, emag a avut afaceri de 1,246 de miliarde de lei, cu 50% mai mult faţă de anul anterior, potrivit Finanţelor.

Radu Georgescu a fost unul dintre primii antreprenori români care a atras atenţia unui gigant. El a vândut, acum 12 ani, tehnologia antivirus RAV către producătorul de soft Microsoft, iar, în 2010, firma de plăţi online Gecad ePayment (actuala PayU) către Naspers.

Ne așteptăm la investiții importante în IT, energie şi real estate, dar și la consolidări în sectorul financiar şi cel de servicii medicale. Pot apărea tranzacţii în orice sector, atât timp cât firma vândută are o poveste de succes, o poziţie financiară solidă şi o echipă de management cu experienţă în domeniu.
Florenţa Birhală, manager Transaction Advisory Services, EY România
-
Specialiştii în investiţii
Pe lângă strategici, fondurile de investiţii sunt un alt tip de investitor. Spre deosebire de companii, fondurile vor afaceri care își pot dubla veniturile în cinci-șapte ani, după care le vând unor strategici. „Fondurile de investiţii pot achiziţiona atât pachete de control, de până la 100% din acţiuni, susţinând managementul să opereze compania în conti-nuare și să crească renumele brandului creat de antreprenor. Alt caz este acela în care fondul intră în companie cu un aport de capital minoritar, susţinând viziunea de creștere a antreprenorului”, a spus Florenţa Birhală, de la EY România. De exemplu, Wargha Enayati, fondatorul Regina Maria (denumit, la început, în 1998, Centrul Medical Unirea, CMU), s-a asociat, acum opt ani, cu fondul de investiţii 3TS Capital Partners și, ulterior, în 2010 fondul Advent. În august 2015, el şi Advent au vândut toată participația către fondul Mid Europa Partners, specializat în domeniul medical.

1,95 de miliarde de euro este valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România, în primul semestru al acestui an, din care cea mai mare, de 716 milioane de euro, a fost cea prin care grupul italian Unicredit a cumpărat acţiunile deţinute de Ion Ţiriac la Unicredit Ţiriac Bank.
 

×