x close

Ce pensii vor avea salariații de azi

0
Autor: Daniela Ivan 28 Mar 2016 - 14:02

Un român care va ieși la pensie peste 30 de ani va primi de la stat mai puțin de 30% din ultimul salariu, iar pensia privată obligatorie îi va completa veniturile până la aproximativ 40%. În aceste condiţii, pensia facultativă devine o necesitate, dar trebuie contribuit de tânăr, de la 25-30 de ani, pentru a avea un venit decent la bătrânețe.

Estimările specialiștilor sunt alarmante. În anul 2046, când se va pensiona o persoană care acum are 35 de ani, pensia sa va fi foarte mică. Nu putem calcula cât pentru că nu se știe cum vor evolua salariile, însă, dacă acum pensia ar reprezenta doar 40% din salariu, cineva care ar avea salariul mediu net pe economie (1.998 lei în 2016, conform Comisiei Naţionale de Statistică) ar ieşi la pensie cu numai 800 de lei, potrivit estimărilor realizate de Comisia Europeană. Însă tânărul de astăzi şi-ar putea majora venitul la bătrâneţe cu 379 de lei lunar dacă ar contribui la un fond facultativ (Pilonul III) cu 150 de lei lunar, timp de 30 de ani. Dacă se hotărăşte să cotizeze de la 40 de ani, va avea o pensie facultativă de 162 de lei, iar dacă începe să cotizeze de la 50 de ani, va avea numai 87 de lei, potrivit estimărilor Certinvest Pensii. Aceste calcule se bazează pe un randament mediu anual de 2% pentru fondul de pensii, sub nivelul mediu actual, care este de 8%, deci sumele ar putea fi mai mari. Pensia poate fi mai consistentă dacă se contribuie mai mult, maximul legal permis fiind de 15% din venitul brut lunar.

Şi angajatorul poate plăti

Pensiile facultative beneficiază de deductibilitate fiscală în limita a 400 de euro pe an pentru angajat, plus 400 de euro pe an pentru angajator. Cu alte cuvinte, statul ne permite să deducem din impozitul pe venit 1.800 de lei anual, ceea ce înseamnă circa 150 de lei lunar, bani pe care nu-i mai dăm Fiscului, ci îi punem în contul de pensie facultativă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru angajator, care poate să deducă 1.800 de lei anual pentru fiecare angajat, din impozitul pe profit. Deci, un tânăr de 30 de ani care vrea să beneficieze în totalitate de această facilitate va contribui cu 150 de lei la Pilonul III, iar dacă şi angajatorul său mai achită 150 de lei, tânărul va lua o pensie facultativă de 757 de lei, timp de 20 de ani. Procedura de deductibilitate intră exclusiv în sarcina angajatorului. “Deductibilitatea fiscală a contribuțiilor la Pilonul III se acordă exclusiv de către angajator, pe baza documentelor justificative prezentate de angajat, printre care copie a actului de aderare, copie a ordinului de plată și/sau un document emis de fondul de pensii facultative pentru situația în care angajatul plătește din propriul salariu net o contribuție individuală la Pilonul III”, a declarat Raluca Țintoiu, director general NN Pensii și președinte al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

2,5 pensionari la un angajat

În România, populația va continua să se diminueze pe termen lung, de la aproximativ 19 milioane de locuitori, câți vor fi în 2020, la 17,4 milioane de români în 2060, conform predicțiilor Eurostat. Odată cu această situație, scade numărul persoanelor angajate din economie și se accentuează fenomenul de emigrare, ceea ce va duce la creșterea dependenței pensionarilor de populația activă în următorii ani, cu impact major asupra modului în care vom trăi la pensie. În prezent, contribuțiile la pensia de stat ale unui angajat trebuie să susțină 1,3 pensionari. Până în 2032, când va ieși la pensie cel mai numeros val de participanți la pensiile private obligatorii, se estimează că raportul se va dubla, ajungând la 2,5 pensionari per angajat.

 

Cum putem beneficia de 150 de lei pe lună

Artiştii, actorii, avocaţii, ziariştii, toţi cei care au profesii liberale, inclusiv cei care lucrează pe drepturi de autor, beneficiază de deductibilitate la contribuțiile către fondurile de pensii facultative, în limita echivalentului în lei a sumei de 400 euro anual. “Venitul net anual înscris în Declarația 200 se diminuează cu suma respectivă și, implicit, impozitul pe venit este aplicat unei baze de calcul mai mici cu valoarea aferentă cheltuielilor deductibile”, a explicat Raluca Țintoiu. Aceasta a adăugat că procedura este aceeași, inclusiv în cazul unei persoane fizice care lucrează pe drepturi de autor, indiferent de numărul firmelor cu care o entitate colaborează. Limita de deductibilitate fiscală este aceeași și în cazul profesiilor liberale, anume 400 de euro pe an. Cu precizarea că persoanele care lucrează fie ca PFA (comercianți), fie ca PFI (profesii libere), fie prin drepturi de autor vor beneficia de un singur plafon de deductibilitate în limita celor 400 de euro anual. “În cazul persoanelor fizice care lucrează prin drepturi de autor cu impozit de 16% reținut la sursă de către firmele colaboratoare, reprezentând impozit final, precum și pentru PFA/PFI care lucrează cu normă anuală de venit, deductibilitatea fiscală a contribuțiilor la Pilonul III nu se aplică, întrucât  aceste entități nu țin evidențe contabile și nu au obligația depunerii Declarației 200”, a mai explicat președintele APAPR.

 

Piața pensiilor facultative este împărțită între 10 fonduri de pensii la care contribuie 382.318 de români, cu 10% mai mulți decât în 2014. În total, aceștia au cumulat contribuții de 214 milioane de lei în 2015, valoarea fiind cu 18% mai mare comparativ cu anul precedent. În total, activele celor 10 fonduri se ridică la 1,25 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că, în medie, fiecare participant deţine 3.269 de lei. Specialiştii estimează că această piaţă va atinge un număr de 500.000 de participanți și active nete de două miliarde de lei până în 2018.

Cât contribui, ce pensie voi avea

  • O persoană de 30 de ani cu salariul minim pe economie, adică 785 de lei în mână, şi care contribuie la pensia facultativă cu 45 de lei/lună, suma minimă acceptată, va strânge în fondul de pensii facultative 27.267 lei. Aceştia i-ar aduce o pensie de 114 lei, timp de 20 de ani. Dacă și anagajatorul contribuie pentru el, cu aceeași sumă, acesta va lua o pensie facultativă de 228 de lei. Dacă pesoana are 40 de ani, va aduna numai 17.469 lei, care-i vor asigura o pensie de 73 de lei, iar dacă are 50 de ani, va obţine o pensie de 39 de lei timp de 20 de ani, potrivit estimărilor Certinvest Pensii.
  • Cine câştigă 1.998 de lei, adică salariul mediu net estimat pentru acest an, şi contribuie cu 150 de lei la un fond de pensii facultativ va avea timp de 20 de ani o pensie facultativă de 379 lei, dacă are 30 de ani, 243 de lei dacă are 40 de ani şi 131 de lei dacă are 50 de ani, conform estimărilor Certinvest Pensii.
  • O persoană de 35 de ani care are o profesie liberală şi vrea să beneficieze de deductibilitatea contribuţiilor la Pilonul III va avea o pensie facultativă de 379 de lei, timp de 20 de ani

Sursa: Certinvest Pensii. Exemplele au la bază un randament mediu anual de 2% pentru fondul de pensii.

Citeşte mai multe despre:   pensie,   pensii,   pensionari

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 37083


Mai multe titluri din categorie

Agricultura de precizie, un concept care prinde tot mai bine în România

Agricultura de precizie, un concept care prinde tot mai bine în România
Galerie Foto Utilaje "smart", programe de management, rapoarte despre consumul de carburant şi despre gradul de exploatare al utilajelor, sisteme de conducere în paralel pe baza poziţionării prin satelit,...

5,5 mil. lei pentru producătorii de legume şi fructe

5,5 mil. lei pentru producătorii de legume şi fructe
Producătorii agricoli de legume şi fructe din România vor primi sprijin financiar temporar, ceea ce le va permite beneficiarilor să îşi recupereze o parte din pierderile suferite ca urmare a crizei...

CNAIR vrea să deschidă traficului 90 de kilometri de autostradă

CNAIR vrea să deschidă traficului 90 de kilometri de autostradă
După ce anul trecut a reuşit performanţa nedorită să nu pună în exploatare niciun kilometru de autostradă, pentru anul acesta CNAIR are planuri mari. Astfel, nu mai puţin de 90 de kilometri de autostradă...

Industria turismului se va dubla în maximum trei ani

Industria turismului se va dubla în maximum trei ani
Ponderea turismului în PIB-ul ţării se va dubla, în următorii doi-trei ani, a declarat ieri ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, la deschiderea Târgului de Turism. Voucherele de vacanţă care...

Monopolul sindicalistului Rădoi pe spaţiile comerciale de la metrou se sparge

Monopolul sindicalistului Rădoi pe spaţiile comerciale de la metrou se sparge
Galerie Foto Uniunea Sindicatelor Libere din Metrou (USLM) ar putea pierde monopolul spaţiilor comerciale de la Metrou, după ce în vară va expira contractul de asociere încheiat de firma sindicatului, Sindomet Servcom...

UE a dat România în judecată pentru gropile de gunoi

UE a dat România în judecată pentru gropile de gunoi
Comisia Europeană a dat în judecată România la Curtea Europeană de Justiţie pentru că autorităţile nu au reuşit să închidă 68 de depozite municipale de deşeuri neconforme, care reprezintă un...

Profituri oscilante la SIF-uri, FP trece spectaculos pe plus

Profituri oscilante la SIF-uri, FP trece spectaculos pe plus
SIF-urile care au făcut ieri publice situaţiile financiare pentru anul 2016 au înregistrat profituri oscilante. Astfel, SIF Banat- Crişana a raportat un profit în creştere faţă de 2015, în timp ce...

Banca Transilvania a ajuns a doua bancă ca mărime din România

Banca Transilvania a ajuns a doua bancă ca mărime din România
Rezultatele financiare ale băncilor listate la bursă ne-au adus surprize în acest an. Banca Transilvania (BT) a devenit a doua cea mai mare bancă din România, luând faţa francezilor de la BRD care...

Se poartă Spania şi Marea Neagră  în 2017

Se poartă Spania şi Marea Neagră  în 2017
Destinaţia externă principală în acest an este Spania , spun reprezentanţii agenţiilor de turism din România. Sunt chartere care zboară spre principalele insule şi coaste iberice atât din...

Spargerea CNADNR se anulează, CNIR se desființează

Spargerea CNADNR se anulează, CNIR se desființează
Conducerea Ministerului Transporturilor a luat decizia de a renunța la spargerea Companiei Naționale de Autostrăzi şi Drumuri Naționale din România (CNADNR). Hotărârea a fost luată pentru că nou...

Extracţia de gaze din Marea Neagră începe la mijlocul anului viitor

Extracţia de gaze din Marea Neagră începe la mijlocul anului viitor
Compania Black Sea Oil & Gas va începe producţia de gaze în Marea Neagră la mijlocul anului viitor, moment în care România va deveni şi exportator de gaze, a declarat, miercuri, Niculae...

OMV Petrom se pregăteşte pentru o revoluţie industrială. Conducerea a luat decizii importante

OMV Petrom se pregăteşte pentru o revoluţie industrială. Conducerea a luat decizii importante
OMV Petrom îşi propune, pentru următorii ani, investiţii în tehnologii avansate, anticipând o revoluţie industrială, precum şi expansiunea în Marea Neagră, Marea Mediterană şi zona...

Preţul gazelor creşte cu 10%, de la 1 aprilie 2017

Preţul gazelor creşte cu 10%, de la 1 aprilie 2017
Preţul gazelor ar putea creşte cu până la 10% de la 1 aprilie, după ce va fi liberalizat preţul gazelor de producţie internă, a declarat, miercuri, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale...

Obţinerea codului de TVA, tot greoaie

Menţinerea cerinţelor din Formularul 088 într-o altă formulă scade atractivitatea României în atragerea de investiţii, potrivit preşedintelui de onoare al Consiliului Naţional al...

Enel va plăti României 400 milioane de euro

Enel va plăti României 400 milioane de euro
Enel va plăti statului român 401 milioane de euro, în urma unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Paris. Italienii care deţin trei dintre cele opt distribuţii regionale de energie electrică din ţara no...