Astăzi este mare sărbătoare la Schitul Prodromu, cel mai mare aşezământ monahal românesc de la Sfântul Munte Athos, fiind ziua Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, Prodromiţa. După slujba de priveghere, urmează o procesiune religioasă aparte, cu multe rugăciuni către Maica Domnului, povăţuitoarea creştinilor spre mântuire şI mijlocitoarea înaintea Lui Dumnezeu.
Această icoană făcătoare de minuni este una dintre cele nezugrăvite de mână omenească, fiind pictată în chip preaminunat. Reîntemeiat între anii 1852 şi 1866, la iniţiativa primului Stareţ Nifon Ieroschimonahul, cu ajutorul primilor săi ucenici, între care Nectarie Ieroschimonahul dar şI al altor ostenitori, vrednici de toată pomenirea şi lauda, Schitul Românesc Prodromu de la Sfântul Munte Athos a fost refăcut şi cu ajutorul lui Grigorie Ghica Voievod, Domnitorul Moldovei, şi Alexandru Ghica, Caimacamul Munteniei, dar şi al Mitropoliţilor Sofronie al Moldovei şi Nifon al Munteniei. “Dorinţa de a înzestra noul aşezământ monahal românesc cu o icoană de mare valoare artistică, dar mai ales spirituală, i-a adus pe Nifon şi pe ucenicul său Nectarie la Iaşi, unde au comandat o icoană iconarului ieşean Iordache Neculau, angajat de cei doi cu condiţia să lucreze, postind prin ajunare, adică putea să mănânce doar după ce încheia lucrul la icoană pe ziua respectivă. Spre uimirea meşterului, dar şi a ucenicilor săi, în dimineaţa zilei de 28 iunie 1863 icoana s-a găsit pictată şi, în baza documentelor şi a mărturiilor vremii, este considerată ca fiind «nefăcută de mână omenească», iar motivat de numeroasele vindecări miraculoase pe care le-a oferit celor ce i s-au închinat cu credinţă, este considerată una dintre cele mai importante icoane făcătoare de minuni din ortodoxia românească”, aflăm dintr-un istoric pus la dispoziţie de Parohia Toma Cozma din Iaşi, aşezământ care deţine, prin bunăvoinţa părintelui Arhim. Clement Haralamb de la Schitul Prodromu, o copie în miniatură, deosebit de preţioasă a acestei icoane făcătoare de minuni, care este izvor de binefaceri, tămăduiri şi fapte minunate pentru toţi cei se roagă cu credinţă. De asemenea, şi în Capitală, la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului se află o copie a acestui minunat odor.
Despre zugrăvirea preaminunată a acestei Sfinte Icoane, meşterul iconar ieşean Iordache Neculau mărturisea într-o scrisoare, în 29 iunie 1863, document păstrat în arhiva Schitului Prodromu: “Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această Sfânta Icoană a Maicii Lui Dumnezeu, cu însăşi mâna mea şi, în vremea lucrului, a urmat o minune preaslavită, în modul următor: După ce am terminat veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez faţa Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; iar după ce am dat gata mâna întâia şi a doua, apucându-mă de noapte ca să termin de zugrăvit, privind eu la chipuri, am văzut că totul a ieşit dimpotrivă, pentru care foarte m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. Şi aşa, făcându-se seară, m-am culcat mâhnit, nemâcând nimic în ziua aceea, dar socotind că, a doua zi, sculându-mă, să mă apuc mai cu dinadinsul de lucru. După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii Lui Dumnezeu, rugăndu-mă să-mi lumineze mintea, ca să pot isprăvi Sfânta Icoană; şi când m-am dus să mă apuc de lucru, o, preaslăvite minunile Maicii Lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desăvârşit, precum se vede. Eu, văzând această minune, n-am mai îndrăznit a-mi pune condeiul pe ea, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi greşeală am făcut aceasta, ca să mai dau lustru la o asemenea icoană. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane."
Cercetată la microscop, această icoană făcătoare de minuni nu prezintă urme de pensulă. “Icoana Maicii Domnului «Prodromiţa» este o icoană cu totul aparte, are o putere făcătoare de minuni extraordinară, este considerată între cele mai valoroase icoane româneşti, fiind un odor care a prilejuit şi prilejuieşte foarte multe pelerinaje. Pelerini de pretutindeni se îndreaptă astăzi către Schitul românesc “Prodromu”, tocmai pentru că ştiu de puterea miraculoasă acestei icoane. Deşi icoana “Prodromiţei” poate fi admirată în mod real doar de bărbaţi, pentru că Muntele Athos este un loc în care nu pot să intre şi femeile, totuşi Mănăstirea Prodromu, în chip deosebit, împarte către toate bisericile binecuvântări şi iconiţe cu această reprezentare a Maicii Domnului. Ea se găseşte în multe părţi, putând fi văzută în această formă a copiei”, subliniază părintele Mihai Mărgineanu, parohul Bisericii Toma Cosma din Iaşi.