Astazi e ziua ta, Petre Roman

A cunoscut gloria politică şi adoraţia oamenilor, dar şi agonia prăbuşirii. Întâiul prim-ministru al României postdecembriste, Petre Roman împlineşte astăzi 68 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Nu am lăsat în urma mea umbre, prefer lumina adevărului”
Se simt responsabil faţă de greul ce-l duc românii
“Sunt în continuare implicat în chestiunile politice şi, în afară de asta, familia este foarte specială pentru mine. Aniversarea mea nu este un moment căruia să-i acord o importanţă deosebită, dar ca pentru fiecare, vrând-nevrând, e un bilanţ.
Nu m-am secretizat faţă de public niciodată, nici nu avea rost pentru că am devenit persoană publică într-un moment în care toată naţiunea română era angajată într-o mare emoţie, un mare elan, atunci am apărut şi eu şi de-atunci încoace mi-am dat seama că orice încercare de a lăsa deoparte de privirea publică ceea ce este viaţa mea ar fi eşuat. Am fost întotdeauna în situaţia de a vorbi despre ceea ce fac, ce intenţii am, cu atât mai mult cu cât de foarte multe ori eu însumi am căutat să atrag atenţia compatrioţilor mei pentru proiecte politice şi proiecte care aveau o semnificaţie pentru interese de ordin mai larg. Nu am lăsat în urma mea umbre, nu sunt obişnuit să trăiesc în penumbre, prefer în mod categoric lumina adevărului, a realităţii, a relaţiilor directe cu oamenii.

Mă întreb foarte des ce deosebeşte politica în care am fost eu aruncat, după revoluţia din ’89, şi politica de astăzi. Să nu uităm că anul acesta aniversăm 25 de ani de la revoluţie. Am simţit că am o datorie de onoare faţă de cei care nu au avut fericirea să trăiască după ’89, mă refer la cei care au fost ucişi fără nici o milă, chiar alături de mine, la baricadă în noaptea 21/21decembrie 1989. În perioada în care am fost prim-ministru şi chiar şi mai târziu, dar în mod deosebit atunci eram dominat de sentimentul răspunderii. Mi se părea că pentru tot ce se întâmplă în ţară, pentru toate problemele oamenilor, eu răspund. Câteodată acest covârşitor sentiment al răspunderii a fost excesiv, m-a făcut să pierd din vedere linia directoare, strategia cu care am plecat la drum, eram tot timpul parcă chemat să rezolv problemele oamenilor. Toate deciziile trebuiau să fie serioase şi temeinice. Astăzi, politica nu se face aşa, politicienii au un sentiment al răspunderii mai puţin pregnant. Parcă ceea ce contează mai mult e imaginea publică, cum să creezi o percepţie publică, fie că e sau nu bazată pe adevăr. Asta e sentimentul meu, poate că e exagerat, dar în comparaţie cu ceea ce am trăit, eu asta simt.

Mă deranjează foarte rău când se spune că politica este o curvă pentru că asta presupune că politica este lipsită de anumite principii etice, morale. Nu cred că lucrurile stau aşa. E adevărat că nu se poate să faci politică sărind dintr-o parte în alta, asta e un fel politicianism pe care îl plătim cu toţii. Când toată politica devine demagogie, propagandă, populism, făţărnicie, poză pentru imagine, pentru aplauze, politica nu mai conduce la rezultate.

Îmi doresc să mă bucur de viaţă cu ai mei din familie, cu prietenii, să râd, să plâng atunci când e vorba de o emoţie, să dansez, să urc pe munte, să înot. Dar pentru că oamenii, compatrioţii mei mi-au dat tot ce se putea da în decursul carierei mele politice, mă simt responsabil faţă de greul ce-l duc ei acum. Îmi doresc ca tot ce fac în politică să se simtă cumva într-un mai bine în vieţile lor.”