Faptul că programul numit Gala Tânărului Actor HOP are o continuitate, desfăşurându-se în perioada postdecembristă de 16 ani neîntrerupt, se datorează unui management de calitate, de care este responsabilă Aura Corbeanu, director executiv al acestui eveniment şi vicepreşedinte executiv al UNITER. Cu o echipă foarte mică asigură buna desfăşurare a Galei, lucru deloc uşor, dacă ne gândim cât de dificil este să faci rost de bani pentru organizarea unui eveniment cultural şi cu atât mai mult cu cât acesta este dedicat tinerilor absolvenţi de teatru. Aura Corbeanu găseşte soluţii, găseşte parteneri. Experienţa ei de manager cultural îşi spune cuvântul în tot ceea ce face la UNITER – organizatorul mai multor evenimente, printre care şi Gala Tânărului Actor, care în acest an a revenit, de la Mangalia, la Costineşti, acolo unde şi începuse cu mai mulţi ani în urmă. Această mutare, pozitivă cu siguranţă, se datorează unei colaborări eficiente a Aurei Corbeanu cu partenerii pe care i-a găsit, reuşind să-i convingă cât de necesar este un eveniment la care tinerii au posibilitatea să demonstreze că au valoare. Ediţia 2013 a Galei HOP începe astăzi, 4 septembrie, la Vox Maris Costineşti. Sunt în concurs în jur de 50 de actori aleşi de două jurii pretenţioase. Pentru că a făcut tot posibilul ca Gala HOP să aibă în acest an o nouă ţinută, una modernă, Jurnalul Naţional o declară pe Aura Corbeanu “Omul Zilei”.
Citește pe Antena3.ro