x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Mihai I Grăjdeanu

Omul zilei - Mihai I Grăjdeanu

de Paul Rogojinaru    |    29 Mar 2013   •   00:10
Omul zilei - Mihai I Grăjdeanu
Autor benzi desenate
Născut la malul mării şi-a cultivat talentul pentru desen încă de mic copil. A învăţat să “vorbească” prin imagini, aşa cum marea, de care e îndrăgostit, “grăieşte” de-o veşnicie prin murmurul valurilor. La 11 ani, deja ilustra zeci de pagini cu benzi desenate. Vârsta de 19 ani l-a surprins lucrând la primul să proiect ambiţios: “Istoria alternativă a literaturii române”. A publicat apoi “După gratii”, primul roman grafic despre deţinuţii din România; “Ciutanul”, primul roman grafic despre fotbal; iar cu ocazia “anului Caragiale”, publica prima bandă desenată după celebra piesă “O scrisoare pierdută”. Mâine, însă, Mihai I Grăjdeanu lansează “Legendele Dacilor-Personaje”, o carte cu poveşti ilustrate şi bandă desenată pentru copii şi tineret. Şi această lucrare constituie o premieră pentru banda desenată de la noi, cartea conţinând un joc educativ: cuvinte cheie, ascunse în ilustraţii, care aranjate corect, formează o propoziţie, a cărei semnificaţie se regăseşte în textul cărţii. Tipărită în serie limitată, din finanţare proprie, cele 100 de exemplare vor fi lansate în East European Comic Con la Palatul Copiilor din Bucureşti. “Legendele Dacilor-Personaje”, aşa cum spune şi titlul, este o prezentare, pe scurt, a eroilor acestor legende transmise prin viu grai. Pentru această lansare, cu elemente în premieră pentru banda desenată românească, pentru că oferă o plăcută lecţie de istorie celor mici şi tinerilor, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe Mihai I Grăjdeanu.

×
Subiecte în articol: Mihai I Grajdeanu