Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Astăzi intrăm în cea de-a treia săptămână de după Paşti, în care – chiar dacă zilele poartă nume înspăimântătoare ne aduc dezlegare la veselie şi petreceri. Marţea Dracului, Joia Mânioasă sau Vinerea Şchioapă sunt zile bogate în semnificaţii magice, zile în care în hotarul satului au loc unele dintre cele mai vechi şi fascinante ritualuri de peste an: Paparudele şi Caloianul. Ele vor aduce ploile bune, fertilitatea şi belşugul verii, ne vor feri de secetă şi ne vor aminti de puterea descântecului venit din străvechime:
“Paparudă rudă,/ Vino de ne udă/ Cu găleata – leata/ Peste toată gloata,/ Cu ciubărul – bărul/ Peste tot poporul./ Dă-ne, Doamne, cheile/ Să descuiem Cerurile,/ Să pornească ploile,/ Să curgă şiroaiele,/ Să umple pâraiele./ Hai, ploiţă, hai!/ Udă tu pământurile,/ Ca să crească grânele/ Mari ca şi porumbele.
Hai, ploiţă, hai!”.
Simbol feminin, apa este elementul principal al ceremonialului de aducere a ploii, prin principiul magic al similitudinii. Ritualul înfăptuit în vechime în a treia săptămână de după Paşti, era închinat unei zeiţăţi a ploii, numită la români Paparudă sau Dodoloaie, la aromânii Pirpiruna sau Duduleţu, la sârbi şi croaţi Dodola-Dodole, iar la bulgari Peperuna sau Perperuda. Cu toate că acum nu mai au o dată fixă în calendarul popular, Paparudele nu au dispărut, reactualizându-se atunci când seceta pune stăpânire pe comunitate. Ritualul presupune o mască vegetală purtată de personaje pure (în special copii) care, prin diverse forme de manifestare ceremonială, provoacă ploaia. Astfel, printr-o travestire vegetală, se investeşte o fetiţă sau o femeie gravidă în rolul de paparudă. Personajul sacru ce se naşte simbolic o dată cu masca trece apoi prin toate curţile oamenilor din sat însoţită de alaiul său, după care moare pe malul unui râu, prin aruncarea costumului confecţionat de frunze în apa curgătoare. Cântecul şi dansul ritual al Paparudei, susţinut ritmic de bătăi din palme şi pocnituri din degete, reprezintă nu numai o invocare a ploii prin imitarea cadenţei acesteia, ci şi o urare de belşug, bunăstare, prosperitate. Oamenii stropesc alaiul cu apă, asocierea celor două elemente acvatic şi vegetal fiind întâlnită şi în alte scenarii ceremoniale prezente în ritualurile de trecere.
“Iene-Iene, Caloiene,/ Ia cerului torţile/ Şi deschide porţile/ Şi porneşte ploile,/ Curgă ca şuvoile,/ Umple-se pâraiele/ printre toate văile,/ Umple-se fântânile,/ Să răsară grânele,/ Florile, verdeţele,/ Să crească fânaţele/ Să-s-adape vitele,/ Fie multe pitele”.
Caloianul opreşte şi aduce ploaia. Este invocat prin confecţionarea unei figurine antropomorfe din lut sau lemn, împodobită cu coji de ouă roşii în Dobrogea sau cu elemente vegetale, în celelalte zone în care a fost atestat. Acest substitut al zeităţii invocate este supus unui adevărat ceremonial de înmormântare. Este aşezat în sicriu, bocit, petrecut, îngropat într-un loc secret (la răscruce de drumuri ori pe mal de râu), pentru ca după câteva zile să fie dezgropat, apoi distrus printr-un gest violent şi dat pe apă.
Dacă este secetă, este sacrificat “Tatăl Soarelui”, iar dacă este pericol de inundaţii, se sacrifică “Moaşa/Muma Ploii”. Ceremonialul se încheie cu un ospăţ numit “pomana caloienilor”. “Iene, Caloiene!/ Tinerel te-am îngropat,/De pomană că ţi-am dat,/ Apă multă şi vin mult/ Să dea Domnul ca un sfânt,/ Apă multă să ne ude,/ Să ne facă poame multe!”
Este interesant faptul că din “cortegiul funerar” fac parte numai fetiţe şi femei gravide iar, în unele părţi, una dintre ele se îmbracă în mireasă. Acest lucru confirmă faptul că la origine Caloianul a fost un ritual de iniţiere, probabil de sorginte tracă, peste care s-a suprapus ulterior sărbătoarea romană de primăvară, Robigalia, închinată lui Jupiter Pluvius, transformându-l într-un ritual al aducerii/ alungării ploilor. De altfel, mai multe studii etnologice comparate demonstrează că, iniţial, Caloianul şi Paparudele s-au numărat printre ritualurile de iniţiere pentru tinerele fete, transformându-se în timp în ceremoniale agrare de primăvară, situate în Calendarul Popular în cea de-a treia săptămână de după Paşti.
