Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Introducerea studiului durerii în universităţi. Inventarea termenului de algeziologie. Introducerea noii Legi a opioidelor. Utilizarea medicamentelor pe bază de opium în tratarea durerilor cronice. Invenţia împotriva calviţiei. Un clasament al durerilor. Evenimente pionierat introduse de "amiralul farmacologiei româneşti”, reputatul profesor şi cercetător ieşean Ostin Mungiu, cunoscut mai mult în străinătate decât la noi.
Cum te poţi vindeca de durere înlocuind opiumul cu un Palme D’or? Aflăm de la prof. univ. dr. Ostin C. Mungiu, părintele algeziologiei româneşti, cercetător de renume mondial, fost şef al disciplinei de Farmacologie-Toxicologie-Algeziologie din cadrul UMF Iaşi, acum profesor consultant la aceeaşi instituţie. Dr. Mungiu afirmă că durerea poate ucide şi că România este o ţară plină de durere fizică şi socială prost tratată. După o carieră în medicină de 50 de ani, dintre care 20 şi i-a dedicat studierii durerii, profesorul spune câteva adevăruri crude: că România este una dintre puţinele ţări europene în care nu se decontează tratamentul pentru durerea cronică şi că Ministerul Agriculturii permite intrarea pe piaţă a unor produse de import dubioase, aşa-zis "naturiste”, care mai mult îmbolnăvesc decât vindecă. Iar acestor două probleme li se adaugă încă una: Ministerul Educaţiei înlătură din sistem bunii profesionişti chiar a doua zi după ce au ieşit la pensie, deşi aceştia sunt din ce în ce mai puţini. La fel de grav este şi că o somitate precum prof. Mungiu are o pensie de doar 2.400 de lei, astfel încât nu-şi mai poate plăti cotizaţia anuală de 170 de dolari la New York Academy of Science, în care este membru din 1980.
"Dacă-i bolnav, să-l doară!”
Prof. Mungiu spune că există o durere folositoare, care îl trimite pe om la doctor, dar că, uneori, după ce boala în sine dispare, rămâne durerea cronică, devastatoare. "Durerea cronică poate fi o boală în sine, în alte ţări este recunoscură şi casele de asigurări îi despăgubesc pe cei care iau analgezice. Din păcate, deşi România este o ţară plină de durere, de durere insuficient şi prost tratată, statul nu suportă costurile terapiei anti-durere. Eu aş zice că un motiv ţine de sistemul sanitar, fiindcă nu sunt suficienţi bani pentru substanţele şi aparatele care tratează durerea. Un altul este legat de faptul că la noi se spune <>. Asociaţia Europeană pentru Studiul Durerii, în care sunt consilier de 10 ani, a solicitat guvernelor să recunoască durerea ca boală în sine şi să deconteze tratamentul. Multe ţări au făcut aşa, dar nu şi România. Dar la noi, când se închid atâtea spitale, de unde bani? Se zice că dacă-i bolnav să-l doară, că de aia e bolnav”. Medicul vorbeşte şi despre alt fel de durere – cea psihică, care nu are leac: "Conceptul de algeziologie eu l-am băgat în limba română. Dar suferinţa psihică este uneori chiar mai puternică decât cea fizică. În momentul în care eşti concediat şi ai copii acasă, când ţi se taie salariul, asta este o durere socială. Iar remediu nu găseşti la un profesor de farmacologie. Cred că soluţii există, dar nu se doreşte aplicarea lor. Orbecăim aşa pentru că în timpul acesta nişte oameni câştigă”.
Produsele naturiste - chestiune manipulată de Ministerul Agriculturii
Referitor la câştiguri uriaşe, de ordinul a zeci de milioane de euro, prof. Mungiu vorbeşte de piaţa produselor naturiste, între acestea fiind incluse şi cele cunoscute sub denumirea de etnobotanice. El acuză că Ministerul Agriculturii nu vrea să le treacă sub un control sever, în ciuda propunerilor legislative ale specialiştilor, venite inclusiv de la prof. Mungiu: "În privinţa etnobotanicelor nu se iau măsuri fiindcă se câştigă enorm. La fel şi la produsele naturiste, şi aici sunt o mulţime de abuzuri. N-ar trebui să aibă recomandări medicale. Nu sunt verificate, se merge pe tradiţia că nişte plante nu pot face rău, deşi este complet greşit. Cine înghite nişte boabe de mătrăgună află imediat. Dar aceste produse sunt aprobate de Ministerul Agriculturii, care are numai obligaţia de a notifica Ministerul Sănătăţii. Oricum, sunt interese materiale enorme. Ţara pierde sute de milioane de euro pentru produse de calitate îndoielnică, aduse din afară. Eu sunt în Consiliul Ştiinţific al Agenţiei Medicamentului, ştiu ce spun, e o problemă manipulată de Ministerul Agriculturii, care nu vrea cu nici un chip să treacă aceste produse sub un control sever”. Prof. Mungiu are meritul de a fi pus în practică noua lege a opioidelor. Aceasta era extrem de necesară întrucât prin vechea lege nu se permitea decât unui singur medic pe judeţ să prescrie substanţe opoiode (pe bază de opium), atât de necesare în tratamentul durerii. "Ţăranii sărăci din satele retrase sufereau fără a avea soluţii. Nemaiputând răbda suferinţa, mulţi dintre ei se spânzurau”. Foarte mult a luptat pentru această lege, a început cu memorii la minister încă din 1998, însă a reuşit abia în 2005, după ani de muncă în comisii şi după colaborări cu americanii: "Mulţi medici şi pacienţi cred că dacă ajungi să iei morfină eşti pe moarte. Nu este aşa, iar dacă într-un accident grav sau chiar infarct administrezi morfină opreşti producerea fibrilaţiei venticulare şi salvezi omul de la deces”.
Un Palme d’Or în loc de opium
Profesorul ieşean, care este membru a numeroase societăţi şi foruri medicale din lume şi care a adunat zeci de premii, este cunoscut în propria ţară şi datorită celor doi copii ai săi. Dacă acum câţiva ani, celebră era fiica sa, Alina Mungiu Pippidi, acum profesorul a devenit "tatăl lui Cristian Mungiu”, cel care a câştigat Palme d’Or la Cannes. Iar succesul fiului a fost un exemplu clar de remediu împotriva durerii. "Oamenilor le dispare durerea când sunt fericiţi, iar activitatea neplăcută o agravează. Şi am şi un exemplu personal. Trăia soacră-mea, se apropia de 90 de ani, îi tratam durerea cum puteam mai bine, dar tot nu puteam s-o calmez. Când s-a anunţat la Cannes că fecioru-meu a luat Palme D’or, soacra a zis: <>”, spune prof. Mungiu, care adaugă că există baze ştiinţifice pentru această afirmaţie: "Se eliberează endorfine în momentele de bucurie şi dispare durerea”. Toate aceste aspecte sunt studiate în multe ţări, mai puţin în România, unde sumele alocate pentru cercetare sunt infime. "Mai ales britanicii şi japonezii se ocupă de asta. Eu, care am făcut cercetare, mă tot întreb cine le dă bani. Am alergat pentru fonduri din 1979 şi am avut mai mult de 100 de contracte. <> a fost să obţin peste un million de euro pentru o platformă pentru studiul durerii, absolut necesară, pe care am dotat-o cu aparatură europeană”.
Pe urmele a şase laureaţi Nobel
A stat un an la primul institut de studiu al cancerului, la Roswell Park Memorial Institute, la care lucraseră cu 10 ani înainte şase câştigători ai premiului Nobel. După ce s-a întors în România, datorită unui profesor al său, care i-a cedat opt dintre orele lui, a putut să predea la universitate, deşi era doar asistent. A încercat chiar să aplice cunoştinţele dobândite în SUA, dar n-a avut cum: "Participasem în America la cursuri de terapie anticanceroasă, iar în Iaşi exista o cameră plină cu substanţe anticanceroase, primite ca donaţie după inundaţiile din ’70. M-am prezentat la profesorul de acolo, un radiolog, şi am spus că aş putea să foloesc acele produse pentru a-i ajuta pe bolnavii lui. Când a auzit, s-a schimbat la faţă şi a spus că nu mă primeşte decât cu aprobarea expresă a rectorului. M-am dus la acesta, iar rectorul mi-a explicat că radiologul nu vroia pur şi simplu să am acces şi că el nu-l putea oblige. Iar substaţele alea au expirat şi nu au prelungit nimănui viaţa nici măcar cu o zi”.
Fără dragoste de arginţi
După 50 de ani de activitate, în care a scos tot atâtea generaţii de doctori şi a scris 50 de cărţi, prof. Mungiu are o pensie de 2.400 de lei. Deşi de-a lungul timpului a obţinut atât de multe contracte, n-a beneficiat de salariu în plus, ci doar de călătorii în toată lumea. "Locuiesc într-o bucăţică de casă, moştenită şi aia de la socri, că n-am fost în stare să-mi fac alta. E veche de peste 100 de ani, e fosta casă a lui Constantin Stere şi exista şi la 1900. Trebuie mai mult să o repar, dar are o curte plină cu flori, care e un rai pentru noi”, spune prof. Mungiu. Se bucură şi de o maşină pe care i-a cumpărat-o fiul după ce a luat Palme D’or. "Eu am fost doctorul <>. Cabinet nu am, iar pe măsură ce înaintezi în vârstă îţi trebuie mai puţine lucruri, dar mai multe medicamente”.
Mecanismul durerilor de tot felul
"Noi avem nişte mecanisme foarte sofisticate la nivelul măduvii spinării şi numai în anumite momente simţim durerea. Există un mecanism << de poartă>>, care închide drumul impulsului dureros şi numai când sunt influxuri multe şi puternice omul simte durerea, altfel ar suferi şi când atinge masa. Fibrele de tact (cele de atingere, n.r.) conduc senzaţia cu 130 m/s. Cele ale durerii, care sunt de două feluri, transmit cu 30 – 40 m/s sau cu 4-5 m/s. S-a descoperit că fibrele de tact merg mult mai repede decât cele dureroase, deci ajung mai repede la măduva spinării şi închid poarta. Şi există şi un exemplu simplu şi verificat, spus de babe <>”. Potrivit aprecierilor unor cercetători, durerea din operaţii cea mai puternică este când se amputează degetul mare, fiindcă acolo sunt mai multe terminaţii nervoase, apoi urmează cea din fracturi şi luxaţii. Cumplită este şi durerea neuropată, cauzată de tăierea unor nervi, apoi cea de dinţi şi de reumatism. Însă nu trebuie uitată mai ales durerea de la prima şi chiar a doua naştere. Şi durerile provocate de arsuri sunt printre cele mai cumplite, dar nu la început, ci abia în zilele următoare, mai ales când se smulg pansamentele. De asemenea, şi durerile fantomă, apărute în urma amputării unui membru, sunt groaznice şi greu de tratat. Prof. Mungiu mai spune că durerea este simptomul a 10.000 de boli: "La diabet, la un moment dat apar nişte dureri puternice – este vorba de neuropatie diabetică, dar pe fondul bolii, dacă diabeticul face un infarct nu-l doare şi deci nu ştie ce a păţit. Aşa că nu se cruţă şi face infarct până se rupe inima. Dar sunt şi alte simptome - oboseala extremă, greaţă, dar uneori sunt confundate cu o afecţiune digestivă. Au fost chiar cazuri de infarct operate aiurea, ca apendicită, şi s-au dovedit letale”. Din acest motiv, diagnosticarea bolii care provoacă durerea este esenţială. "Din păcate, la noi a apărut ideea asta mai felcerească, te doare capul, iei un antinevralgic. Dar puţini ştiu că sunt 200 de boli care dau dureri de cap. Aşa că nu se poate spune că medicamentul ăsta e pentru cap, ăsta pentru stomac, ăsta pentru picior”. Ca mulţi alţi români, şi prof. Mungiu suferă de hipertensiune şi reumatism, însă spune că tratamentul pentru cele două afecţiuni trebuie administrat cu mare grijă, ca să nu se anihileze. "Ca preşedinte al Asociaţiei de Algeziologie, conştiincios fiind, îmi iau <> şi acasă, iar asta se traduce prin durere lombară joasă şI durere articulare. Iau medicamente, însă lumea trebuie să ştie că produsele care combat durerea, ibuprofen, aspirină şi altele, fac să eşueze tratamentul antihipertensiv. Şi cum sunt eu hipertensiv şi reumatic, trebuie să balansez când tratez reumatismul, asfel încât să nu-l combat pe cel antihipertensiv”.
Invenţie împotriva cheliei
Prof. Mungiu este singurul român care a elaborat un tratat de algeziolozie. Tot el este cel care a introdus atât termenii de farmacologie socială şi algeziologie în limba română, cât şi algeziologia ca disciplină în învăţământul superior. A scris 50 de cărţi, a publicat peste 500 de lucrări ştiinţifice în ţară şi străinătate şi are 11 brevete şi invenţii. Numărul funcţiilor deţinute în diferite instituţii şi organisme internaţionale trece de 22, prof. Mungiu fiind, totodată, membru fondator, membru sau având funcţie de conducere în nouă societăţi ştiinţifice din România şi în 13 din străinătate, cele mai multe din SUA. Recunoaşterea prestigiului său profesional la nivel naţional şi mondial s-a concretizat în diplome de excelenţă şi de onoare, dar şi în titluri de Doctor Honoris Causa. De asemenea, a primit premiul "Daniel Danielopolu” al Academiei Romane pentru volumul "Farmacoterapia durerii viscerale” (2006). De remarcat că, în ciuda prestigiului său intenaţional, nu este membru al Academiei Române, profesorului Mungiu transmiţându-i-se, după ce fiica sa a făcut coaliţia pentru universităţi curate, să nu aspire la acest statut. În schimb, se poate mândri cu multitudinea de manifestări ştiinţifice pe care le-a organizat şi le-a condus, unele ajunse la peste 15 ediţii. De asemenea, este iniţiatorul şi moderatorul întâlnirilor anuale româno-israeliene pe tematică de algeziologie, a căror a IX-a ediţie are loc în acest an. A participat de nenumărate congrese, schimburi de experienţă, consilii europene şi mondiale începând din 1968, în ţări de pe toate continentele.O invenţie pe care prof. Mungiu a făcut-o alături de alţi specialişti şi care încă se cercetează ar putea revoluţiona tratarea calviţiei. Invenţia se referă la nanoparticula de argint care, administrată pe pielea animalului, produce creşterea părului.
Avem prea puţini farmacologi adevăraţi
O mândrie a prof. Mungiu este laboratorul de testare a medicamentului pe care l-a înfiinţat, şi care împlineşte chiar zilele acestea 25 de ani de existenţă. Tot de atunci, anual, la Iaşi are loc o importantă manifestare, Zilele Medicamentului, cu participare internaţională. "Rolul laboratorului este de a experimenta într-o primă fază substanţele care au posibilitatea să devină medicamente. În străinătate, la un chimist lucrează şase farmacologi, însă la noi farmacologi sunt foarte puţini şi farmacologi adevăraţi şi mai puţini. Din această cauză, multe substanţe făcute la noi zac, nu pot fi studiate. Mai mult decât atât, cei mai buni sunt scoşi din sistem. De exemplu, Vlaicu Şandor, profesor de farmacologie la Cluj, a împlinit 65 de ani şi, conform noii legi a dlui Funeriu, a fost pensionat a doua zi, deşi era în mijlocul anului şcolar”. Acum, prof. Mungiu vine cu o propunere vizavi de etnobotanice, care ar putea crea locuri de muncă: "Facem nişte laboratoare pe banii celor de la etnobotanice, în care le determinăm substanţele pe care vor să le vândă. Astfel capătă de la noi un certificat în care se arată că le pot vinde dacă nu generează efecte secundare”.
A dat istoria pe medicină
Ostin Mungiu s-a născut la Iaşi pe 16 octombrie 1941. "Ai mei aveau casă aproape de bojdeuca lui Creangă. Am avut o copilărie dificilă, am prins foametea. Erau jafuri în oraş, iar poliţia îi împuşca pe hoţi pe stradă şi-i lăsa acolo”. Creştea ca la ţară, familia avea vaci, porci, cal, iepuri, porumbei. Ba unul dintre cai a fost vedetă a Teatrului Naţional din Iaşi timp de 8 ani. "A jucat în Harap Alb,în Chiriţa în provincie cu Miluţă Gheorghiu. Zicea tata <>, şi eram tare mândru. Mergeam şi cu vacile şi luam cartea cu mine şi citeam. Abia la 10 ani am avut lumină electrică în casă deşi locuiam în Iaşi, apoi un mic aparat de radio, Popular”. Alegerea Medicinei a fost în urma unei dispute cu tatăl său. Ostin Mugiu dorea să facă Istoria, de altfel era şi cel mai bun din clasa de la Colegiul Negruzzi la această disciplină. "Tata era un om cu 7 clase, dar îl respectam enorm. El mi-a spus referindu-se la faptul că aveam să devin profesor de istorie: <>. Era o bursă Fulbright în America, iar actele erau trimise pentru colegul meu Carol Stanciu, care era deja în Anglia cu o bursă de trei ani. Toţi am fost instruiţi cum să ne purtăm, au spus că dacă pot să capăt informaţii despre antibiotice. Americanii ştiau cum acţionează Securitatea. Eu ce puteam să aduc de acolo? O formulă? N-aveau bani în România s-o aplice, costa un milliard”.
Un hobby: ceramica românească
Prof. Mungiu, un pasionat de ceramică românească, este iniţiatorul târgului Cucuteni 5000. "Mai am nişte hobby-uri, în afară de lecturile istorice. Am o colecţie de clopoţei de bronz adunaţi din toată lumea şi una de şepci de amiral pe care le poartă când conduce maşina. Când am avut un accident odată, air-bag-ul s-a oprit în cozorocul şepcii salvându-mi ochii”.
Citește pe Antena3.ro
