x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură FILIT Iaşi s-a oFILIT!

FILIT Iaşi s-a oFILIT!

de Cristinel C. Popa    |    25 Iun 2015   •   11:00
FILIT Iaşi s-a oFILIT!

Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) anunță suspendarea, în semn de protest, a celei de-a treia ediții a manifestării, care ar fi urmat să aibă loc în perioada 30 septembrie-4 octombrie 2015.

Iata motivele pentru care acestia au fost nevoiți să ajunga la această decizie:

1.Încercările repetate de a confisca politic festivalul, care s-au intensificat inacceptabil în ultima perioadă; considerăm că ingerința politicului în cultură, în sensul instrumentalizării acesteia, obligă la reacții radicale precum cea de față;

2. Continua denigrare și tentativele insistente de decredibilizare a membrilor echipei organizatoare, a colaboratorilor și, în unele cazuri, chiar a invitaților, ajunse, în ultima săptămână, la nivelul unei campanii sistematice de defăimare. Suntem o echipă matură, responsabilă, care a creat un concept de succes internațional și a gestionat profesionist două ediții, şi tocmai aceste aspecte ne obligă la a sancţiona public, printr-un gest ferm, asemenea practici;

3. Permanenta hărțuire instituțională care a îngreunat în mod semnificativ derularea proiectului, încă de la prima ediție;

4. Atmosfera tensionată de dispute politice locale, imprevizibilitatea instituțională, birocratizarea excesivă și legislația rigidă, care nu sunt deloc propice dezvoltării de proiecte solide, profesioniste, pe termen lung. Ne exprimăm regretul în faţa celor peste o sută de invitați care au confirmat deja prezența la ediția a treia, în fața partenerilor noștri instituționali (ambasade, institute culturale, edituri, agenți literari, festivaluri internaționale) şi, nu în ultimul rând, în faţa publiculului festivalului, care, prin prezenţa extrem de numeroasă la precedentele două ediţii, a arătat că Iaşiul merită din plin, din acest punct de vedere, să fie gazda unor asemenea evenimente.

La precedentele editii au fost ca invitati nume mari ale culturii ca: György Konrád, Frédéric Beigbeder, Jean Rouaud, Evgheni Vodolazkin, Mihail Șișkin.

“Considerăm însă că suspendarea ediţiei a treia a FILIT, o decizie deloc confortabilă, rămâne unul dintre puținele moduri prin care putem protesta în mod credibil împotriva minciunii și manipulării grosolane. Ne dorim totodată ca în acest fel să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că amestecul politicianismului în cultură, la orice nivel, are efect distructiv”, au mai spus organizatorii.

Va remaintim ca primele două ediții ale FILIT au avut parte de un succes foarte mare, chiar si la nivel international. La cele două ediții organizate până acum, FILIT s-a bucurat de prezența unor nume mari ale literaturii precum Herta Müller (Germania, Premiul Nobel pentru Literatură, 2009), David Lodge (Marea Britanie), Guillermo Arriaga (Mexic), François Weyergans (Franța, Premiul Goncourt), Andrei Kurkov (Ucraina), Norman Manea (România), Mircea Cărtărescu (România) etc. Calitatea manifestărilor din cadrul FILIT a atras, până acum, peste 60.000 de participanți, mai ales tineri.

×