La Bucureşti se organizează pentru a doua oară Festivalul Internaţional de Psihanaliză şi Film, al cărui iniţiator şi director este criticul de cinema Irina-Margareta Nistor. Evenimentul, care va avea loc în perioada 22-24 noiembrie, la Cinema Studio, este, potrivit organizatorilor, replica adaptată României a European Psychoanalytic Film Festival, prezidat de regizorul italian Bernardo Bertolucci şi condus de psihanalistul Andrea Sabbadini. Acesta şi este invitatul special al ediţiei 2013, urmând ca el împreună cu Irina-Margareta Nistor să prezinte şi să analizeze în prima zi de festival peliculele “Love Building” de Iulia Rugină şi “Seduced and Abandoned” de James Toback.
Festivalul va debuta vineri, 22 noiembrie, cu “Seduced and Abandoned” (arătat în proiecţie specială la Cannes, în acest an), care este “o poveste despre cinema, glamour, bani şi moarte”. Filmul produs de Alec Baldwin include intervenţii ale regizorilor Bertolucci, Coppola, Polanski sau Scorsese, dar şi ale actorilor Ryan Gosling, Jessica Chastain, Berenice Bejo sau Diane Kruger.
Publicul bucureştean va putea vedea şi “Fruitvale Station”, în regia lui Ryan Coogler (Marele Premiu al Juriului şi Premiul Publicului la Sundance şi câştigător al Prix de l'Avenir Un Certain Regard la Cannes 2013) sau “Like Father, Like Son”, în regia lui Kore-eda Hirokazu (Premiul Juriului la Cannes). Programul include şi o selecţie de scurtmetraje româneşti şi străine, printre care “Me or the Pill” de Mimmi Damnitz (Germania, 2012), “Dialoguri terapeutice” de Andrei Georgescu (România, 2012), “Welkom” de Pablo Munoz Gomez (Belgia, 2013), “Ela, Panda şi Madame” de Andrei Răuţu (România, 2013), “You Freud - Me Jane” de Harald Schleicher (Germania, 2013) sau “Terapia” de Beatriu Valles (Spania, 2013).
În avanpremieră românească va fi prezentat duminică, 24 noiembrie, în închiderea festivalului, filmul “Majordomul/ The Butler”, în regia lui Lee Daniels.
Ediţia a II-a a Festivalului Internaţional de Psihanaliză şi Film este organizată de Asociaţia FAMart, cu sprijinul Uniunii Cineaştilor din România.