x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film "Poziţia copilului" va rula în cinematografele din SUA

"Poziţia copilului" va rula în cinematografele din SUA

de Sebastian S. Eduard    |    02 Oct 2013   •   16:05
"Poziţia copilului" va rula în cinematografele din SUA

Filmul "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, câştigătorul trofeului Ursul de Aur la Berlinala 2013, care este totodată propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film străin, va fi distribuit în cinematografele din Statele Unite de compania Zeitgeist Films. Filmul "Poziţia copilului" va debuta în Statele Unite ale Americii la Film Forum pe 19 februarie 2014 şi va intra apoi în circuitul cinematografic american. Pelicula a rulat pentru prima dată în America de Nord, luna trecută, la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.

"Poziţia copilului" a fost produs de Parada Film şi Hai-Hui Entertainment, cu sprijinul HBO Romania. Călin Peter Netzer şi Răzvan Rădulescu au scris scenariul acestui film.
Lungmetrajul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin.


×