x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Antena Internaţional, o miză strategică

Antena Internaţional, o miză strategică

de Sebastian S. Eduard    |    24 Sep 2013   •   17:56
Antena Internaţional, o miză strategică

Radu Tudor: “Sunt peste 3 milioane de români în afară ţării care vor să vadă programe româneşti pe diferite categorii : ştiri, talk-show, divertisment, filme, concerte, sport.

Radu Tudor, cunoscutul analist politic şi militar, realizator al unor talk-show-uri de referinţă în România, este noul General Manager al postului de televiziune Antena Internaţional. Sub conducerea sa, Antena Internaţional îşi propune consolidarea poziţiei în Europa, Statele Unite şi Orientul Mijlociu, în comunităţile în care trăiesc peste 3 milioane de români.
Între câteva şedinţe de redacţie şi emisiunea de la Antena 3 noi l-am prins pentru a-i pune câteva întrebări...

■ Jurnalul Naţional: Cum ai primit numirea în noul post?
■ Radu Tudor:
Ca pe un gest de prietenie şi apreciere din partea lui Mihai Gâdea. El mi-a făcut această propunere, pe lângă multe altele anterior. De fiecare dată când e vorba de un proiect nou, nu pot decât să mă bucur.

■ Care este importanta pe care o are Antena International în cadrul Trustului Intact?
■ Este acea latura externă nedezvoltată a trustului. Sunt peste 3 milioane de români în afară ţării care vor să vadă programe româneşti pe diferite categorii : ştiri, talk-show, divertisment, filme, concerte, sport. Cu cele 5 canale tv ale trustului Intact, sunt covins că vom reuşi să găsim cea mai bună şi atractivă ofertă pentru publicul nostru extern. E o miză importantă din multe puncte de vedere şi ea nu trebuie ignorată sau ratată.

■ Care este miza unui post “International”? Doar trustul Pro şi TVR au aşa ceva…Este mai mult o problemă de imagine decât o chestiune financiară, nu?
■ Pentru unii e o miza politică, pentru alţii una financiară. Aş spune că pentru mine e o miza strategică, pentru că nişte oameni bine informaţi reprezintă acea comunitate valoroasă de care ai nevoie în momentele grele şi nu numai. Şi cei care locuiesc şi muncesc în Italia, Spania, Franta ori Statele Unite ale Americii sau Orientul Mijlociu sunt la fel de români ca şi noi, cu drepturi egale. Şi cu aceeaşi apreciere pentru ţara de origine, de care sunt legaţi ombilical.

■ Să înţeleg că Antena International intră într-o nouă faza? Se vor schimba anumite lucruri?

■ Antena Internaţional intră în cea mai importantă faza a existenţei sale. Din punct de vedere editorial, tehnic, de imagine şi uman. Ca să divulg câte ceva din discuţiile purtate cu Mihai Gâdea, sunt trei obiective stabilite pentru primul an şi altele patru pentru al doilea. Vă asigur că avem mult de lucru şi efortul nostru va fi indiscutabil unul vizibil şi de impact.

■ Se intenţionează modificarea grilei de programe?
■ Într-o oarecare măsură, mă gândesc şi la grila de programe. Avem surse ofertante, o selecţie calitativ mai bună e cu siguranţă de dorit. Şi poate, cine ştie, vom discuta pe viitor şi de producţie proprie.

■ Ce poti să ne spui despre feed back-ul românilor din strainătate? Probabil că eşti informat pe aceasta temă. Ce-şi doresc ei?
■ Dorul de ţară, de locurile natale, nevoie de informaţii “de acasa” - toate sunt subsumate unei dorinţe a oamenilor care muncesc mult, sunt departe de România şi vor să afle ce mai e prin ţara lor. Oricând e loc pentru o platformă tv care să fie apreciată de 1-2 milioane de români care sunt dominaţi, aşa cum e şi firesc, de emoţia regăsirii oricărui detaliu românesc. Vom încerca să suplinim cât mai mult departarea lor de ţară, am deja semnale solide că sunt mulţi care îşi doresc un post tv pe care să-l urmărească permanent cu plăcere. Sunt destule emisiuni şi vedete în Antena 1, Antena 3 sau Antena 2 care pot atrage public din afara ţării la fel de bine precum o fac în interiorul ei.

■ Pentru posturile din Romania există date de măsurare a audienţei. Pentru celelalte, de acest tip, nu. Prin ce se poate măsura performanţa unui canal pentru românii de peste hotare?

■ Exista strict din punct de vedere tehnic posibilitatea contorizarii unui numar de abonaţi la transmisiile pe internet. Daca vorbim despre transmisia liberă pe satelit, numărul e mai greu de stabilit, dar ai cu siguranţă semnale de la indivizi şi organizaţii care-ţi pot da onest dimensiunea aprecierii şi audienţei tale.

■ Chiar dacă ai fost numit director al acestui post, iţi vei continua emisiunile de pe Antena 3, nu?
■ Fără discuţie. Punctul de întâlnire şi La ordinea zilei sunt proiecte importante, cu leadership 100%. E muncă foarte multă, trebuie să ma împart pe multe planuri. Dar la vârsta asta n-am dreptul să mă plâng. Antena Internaţional e noua provocare pentru mine şi vă asigur că voi pune foarte multă pasiune ca manager general al postului. 

×
Subiecte în articol: antena 3 international radu tudor