x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Rona Hartner, Andreea Tonciu, Liviu Vârciu, Giani Kiriță și Edi Stancu muncesc alături de nea Mărin într-o ediție specială a emisiunii „Poftiți pe la noi!”

Rona Hartner, Andreea Tonciu, Liviu Vârciu, Giani Kiriță și Edi Stancu muncesc alături de nea Mărin într-o ediție specială a emisiunii „Poftiți pe la noi!”

06 Iul 2015   •   16:34
Rona Hartner, Andreea Tonciu, Liviu Vârciu, Giani Kiriță și Edi Stancu muncesc alături de nea Mărin într-o ediție specială a emisiunii „Poftiți pe la noi!”

Luni și marți, de la 20:30, la Antena 1, Rona, Andreea, Liviu, Giani și Edi își unesc forțele pentru a ajuta Centrul „Buna Vestire” din Onești, locul devenit „acasă” pentru 33 de copii pe care o mână de măicuțe îi înconjoară cu toată dragostea din lume.

Venită din Italia la începutul anilor `90, sora Michela a reușit să pună bazele unui centru în care, din 1995 și până acum, au avut o copilărie fericită nu mai puțin de 160 de suflete. Majoritatea micuților sunt fie orfani, fie părăsiți de părinți, iar poveștile lor vor fi imboldul necesar ca vedetele să se dedice trup și suflet pentru a face rost de bani.

Edi Stancu și Giani Kiriță își vor testa limitele fizice atunci când vor avea de tăiat câțiva bușteni zdraveni, Liviu Vârciu va avea din nou peripeții cu niște ponei, fapt ce îl va face să declare că aceste animale sunt frustrate, Rona va spăla mașini și își va aminti de vremurile în care a spălat parbrize pentru a face rost de bani de buzunar, iar Pepe și Diana Munteanu, aflați în apropiere de Onești pentru proiectul „Splash! Vedete la apă” vor veni să le facă o surpriză lui nea Mărin și ajutoarelor lui de nădejde din această ediție. Una peste alta, peripețiile par să urmărească pas cu pas vedetele și echipa de producție.

Andreea Tonciu se împiedică în momentul în care coboară din autocar, se lovește atât de rău la cap într-o bară de metal, încât are senzația că și l-a spart, nea Mărin este rănit chiar de preferatul lui, Liviu Vârciu, și până și un cameraman alunecă la un moment dat și cade.

×