x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Florin Piersic Jr, la întâlnireile creative

Florin Piersic Jr, la întâlnireile creative

07 Oct 2012   •   18:28
Florin Piersic Jr, la întâlnireile creative

După vacanţa de vară a "Întâlnirilor Creative”, prima ediţie din această toamnă a început în forţă cu un invitat cu totul şi cu totul special. Florin Piersic Jr., pentru că despre el vorbim, a reuşit să transforme spaţiul din lobby-ul blocului turn într-o spaţiu interactiv, cald, invitându-i pe toţi cei prezenţi  să devină actori. Cum a mărturisit chiar de la început, se aştepta să se simtă că în familie şi aşa a şi fost. Oana Frigescu, gazda acestei sesiuni, a deschis discuţiile. Întrebările au fost dintre cele mai diverse, iar răspunsurile pe măsura aşteptărilor.  
Am aflat că rigoarea pentru un actor este foarte importantă, dar mai mult decât atât: "contează emoţia pe care o transmite”. Ne-a mărturisit că se întâmplă  şi în prezent să aibă spectacole nu tocmai reuşite, însă energia transmisă de public îl face să îşi ducă la bun sfârşit prestaţia. A spus deschis că actorii săi nu sunt nişte marionete, că preferă teatrul, deoarece "teatrul moare” şi doar cu puţini oameni poţi păstra o legătură de durată, la finalul spectacolului.

 "Eu nu ştiu să dau formule de concentrare, se întâmplă să am şi spectacole mai slabe, să nu se lege lucrurile. Uneori, însă, simt o energie uriaşă, pozitivă din public, care, pentru mine, este motorul ca lucrurile să se întâmple bine. Şi cea mai mare capcană în meseria asta, cred eu, este să mergi la teatru cu sentimentul funcţionarului, care trebuie să mai bifeze încă o zi în condica de prezenţă. Eu nu lucrez cu actori marionetă, nu-i vreau şi nu-mi placş…ţ Iubesc teatrul pentru că moare imediat, spre deosebire de peliculă, care rămâne ani şi ani, cu bune şi rele. Iubesc teatrul tocmai din cauza energiei despre care vorbeam. Mi s-a întâmplat să mă simt atât de bine cu un anume public în sală, încât le-am făcut poze din culise şi le-am pus apoi pe facebook.”

A împărtăşit câte ceva despre proiectele sale de viitor. Putem să ne aşteptăm ca la anul să vedem un film de lung metraj, "Killing Time” al cărui regizor este chiar el. Filmul este deja gata şi a participat cu succes la câteva festivaluri. În acelaşi timp, vă aşteaptă la cele două piese de la teatrul Metropolis: ”Zaruri şi cărţi” şi "Opposites attract”.

×