x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Făra trofeu la Festivalul de muzică folk Vali Sterian, dar cu două premii întâi

Făra trofeu la Festivalul de muzică folk Vali Sterian, dar cu două premii întâi

de Alex Revenco    |    19 Mai 2014   •   18:14
Făra trofeu la Festivalul de muzică folk Vali Sterian, dar cu două premii întâi
Sursa foto: RAZVAN CHIRAC

În weekend-ul recent încheiat, la Râmnicu Sărat a avut loc cea de-a doua ediţie a Festivalul Concurs de Muzică Folk Vali Sterian. Organizat de Primăria Municipiului Râmnicu Sărat şi Centrul Cultural “Florica Cristoforeanu” festivalul a ţinut două zile evoluţia concurenţilor a fost vineri şi gala laureaţilor sâmbătă. Dacă la ediţia precedentă, grupul Descântec a ieşit în evidenţă atât prin piesele prezentate cât şi prin  acurateţea interpretării, anul acesta, 'la vârf' nu s-a putut face o departajare şi s-au acordat două premii întâi. Primul l-a câştigat Anghel Dragoş din Bucureşti, pentru  compoziţia proprie, “Duşi cu vorba', cu versuri de actualitate şi o linie melodică cu accente rap. A doua piesă, foarte bine interpretată, a fost “Nopţi” a lui Vali Sterian. Tot pe primul loc s-a clasat grupul Antic din Brăila, cu propriile compoziţii (pe versuri de Marian Marinescu) 'Pasăre rară' şi 'Frumoasă stea'. Cei trei componenţi ai grupului au demonstrat experienţă şi profesionalism, acumulate în urma multor 'cântări'. Premiul al II-lea l-a luat Cezara Creţu (16 ani) din Săcele, o prezenţă tonică şi curajoasă. Ea a cântat cu dezinvoltură “Ruga” lui Vali Sterian şi compoziţia proprie “Unde mergem”. Dragomir Oana din Cluj s-a 'calificat' pentru Premiul III prin frumoasa interpretare a piesei “Pariu pe o lacrimă” a lui Vali Sterian şi mai puţin pentru prima melodie din concurs, “Veri închise în calendar”. Premiul special "Cântec de oameni” i-a revenit lui Mihai Moşoi din Buşteni, cu o originală interpretare a piesei “Cântec de oameni”. Organizatorii au mai acordat menţiuni următorilor: Ioana Moraru din Râmnicu Sărat, Pop Felicia- Alba Iulia, duo-ul Oltenii - Slănic Prahova/ Bucureşti şi David Jonathan- Bucureşti. Vineri seară, după evoluţia concurenţilor, a avut loc un entuziasmant recital Mircea Baniciu, acompaniat de Vlady Cnejevici & Teo Boar. De mai multe ori, publicul (preponderent feminin) a cântat împreună cu Baniciu refrene celebre din 'etapele' solo, Phoenix, Pasărea Colibri. Sâmbătă a fost rândul grupului Descântec şi Marius Baţu să fie aplaudaţi la scenă deschisă. (Alex Revenco)



×
Subiecte în articol: Festival Vali Sterian