x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Nu poţi grăbi Maramureşul

Nu poţi grăbi Maramureşul

de Carmen Anghel    |    18 Mar 2013   •   14:42
Nu poţi grăbi Maramureşul
Sursa foto: Alina-Ramona Anghel/ Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti

“Că nimica noi n-am hi/ Dac-aici nu ne-aţi pohti”. Sunt două versuri dintr-un cântec interpretat de copiii din Săpânţa, prezenţi astăzi la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti pentru a lansa, alături de Peter Hurley, irlandezul îndrăgostit pe viaţă de satul românesc, ediţia 2013 a Festivalului Intercultural de Tradiţie Maramureşeană - Drumul Lung spre Cimitirul Vesel.  Două versuri-esenţă a ceea ce încearcă să transmită: nu uitaţi tradiţiile, nu vă uitaţi rădăcinile, nu fugiţi de voi înşivă. Dacă voi nu veţi mai iubi portul, graiul, cântecul strămoşeşti, ele nu vor mai exista. Nu vor mai fi nimic. Iar identitatea noastră naţională va dispărea odată cu ele.

Proiectul Drumul Lung spre Cimitirul Vesel - Festivalul Intercultural de Tradiţie Maramureşeană va reuni la Săpânţa muzicieni români şi irlandezi, meşteri populari, pentru a sărbători valorile satului marmaureşean şi pentru a atrage turişti în zonă. La 15 august, de ziua Sfintei Maria, va fi vârful manifestării: cu cântec, cu muzică, cu  “bucate tradiţionale făcute de noi!” insistă doamna Irina Pop, din Săpânţa. “Vor fi multe activitaţi, vom încerca să fie totul cât mai natural. Fără să fii deranjat de vreo staţie de amplificare, jocuri, cântece, spune Peter Hurley. Eu nu zic să ne întoarcem în timp, acum două mii de ani, dar e necesar să conştientizăm că trebuie să păstrăm ceea ce avem. Tradiţia. Ieri, când s-a sărbătorit Ziua Irlandei, am văzut o cruce celtică, din piatră, lângă una de lemn din Săpânţa. Şi mi-am pus întrebarea: Am avut?! Maramureşul este o comoară pe care o descoperi în timp. Nu-l vizitaţi pe fugă, daţi-i timp să vi se dezvăluie!Noi tragem un semnal de alarmă pentru toate satele româneşti, nu numai pentru Maramureş.”

Suntem ţărani, spun cei din Săpânţa, dar ne doare lipsa aceasta de cultură, ignorarea tradiţiilor, dispariţia valorilor. “Noi merem înainte, dar nu ştim unde om ajunge!”.


×