Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spectacolul “Linişte! Sărut. Acţiune!”, montat la “Odeon” de regizorul de teatru şi film Peter Kerek, poate interesa deopotrivă publicul celor două arte. Inspirat de filmul “Living in Oblivion” de Tom Dicillo (1995), Kerek a scris un text pentru teatru despre cum se face un film de o echipă trăsnită. Locul ales este ideal: Sala Studio, care devine pe jumătate un platou de filmare. Spaţiul a fost amenajat, cu posibilităţile existente, de scenograful de film Cristian Niculescu, cu o activitate de peste 30 de ani în cinematografie, care a ştiut foarte bine ce cadru trebuie creat pentru desfăşurarea acţiunii scenice.
Ambianţa e completată şi de ideile scenografei Viorica Petrovici (aici autoarea costumelor), care a îmbrăcat în teatru, operă şi film sute şi sute de personaje. Deci profesionişti desăvârşiţi. În platoul întins, cu cele necesare, Kerek şi-a plasat “echipa” care trebuie să facă filmul “Calea Silviei”, formată din: un regizor începător (Pavel Bartoş), o actriţă cu fiţe (Elvira Deatcu), un actor încrezut (Gelu Niţu), o mamă care îşi dă aere (Irina Mazanitis), un director de imagine mai degrabă isteric, cu nume foarte potrivit, Cocaină (Alexandru Papadopol), un asistent regizor, zeloasa Vanda (Paula Niculiţă/ Alina Berzunţeanu), un sunetist cam ipocrit (Marius Damian) şi un recuzitier zălud (Ioan Batinaş). E o echipă, aşa cum se vede, dezastruoasă. Film nu a ieşit, dar un spectacol bun cu siguranţă.
Cei care nu au fost vreodată pe un platou de filmare şi au venit să vadă “Linişte! Sărut. Acţiune!” se pot considera martorii facerii unui film. E totul credibil. Şi se datorează tuturor, inclusiv acestei echipe, trăsnită pentru filmul din spectacol, dar ideală pentru spectacolul în sine. Se vrea un film de dragoste, dar iese... un spectacol de comedie. De fapt asta şi s-a dorit: o montare cu haz. E o formulă extrem de bine rezolvată de Kerek, care împarte spectacolul în trei părţi: primele două reprezintă vise urâte, iar a treia – o realitate, ca un coşmar.
“După ce am văzut filmul, m-am gândit imediat la posibilitatea de a pune în scenă o filmare. Cu alte cuvinte de a teatraliza filmul (...)”, spune Kerek. Bine s-a gândit...
