x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Carnavalul Iernii deschide anul 2015 la Teatrul Naţional pentru Copii

Carnavalul Iernii deschide anul 2015 la Teatrul Naţional pentru Copii

de Sebastian S. Eduard    |    10 Ian 2015   •   13:20
Carnavalul Iernii deschide anul 2015 la Teatrul Naţional pentru Copii
Sursa foto: Picasa

Duminică 11 ianuarie 2015, de la ora 11:00, şi micuţii spectatori revin la TNB, în Sala Media, care găzduieşte în actuala stagiune spectacolele Teatrului Naţional pentru Copii.

Pentru această primă întâlnire din 2015, Magicianul Poveştilor le-a pregătit surpriză, o invitaţie la CARNAVAL. Știind că este unul din cele mai apreciate spectacole, el – împreună cu colaboratorii lui – s-au gândit să mai invite cu această ocazie câteva personaje cool, de sezon, pe care le veţi descoperi la spectacol.

Toţi copiii sunt invitaţi să-şi pregătească un costum în ton cu vremea. “Duminică, la Carnavalul Iernii va trebui să alegem Crăiasa Zăpezii, ne anunţă actorul Marian Râlea, zâmbind de sub jobenul lui cel verde. Și pe Prinţul Țurţure, precum şi pe Omul de Zăpadă, pe care-l vom boteza cu această ocazie. De asemenea, le invităm pe toate Prinţesele să vină costumate de iarnă. Mici actori ai spectacolelor interactive, sunteţi invitaţi să vă gândiţi la personajele iernii şi să veniţi pregătiţi de carnaval. La final vom putea stabili care au fost cele mai inspirate apariţii şi să le răsplătim cu aplauze, cum se cuvine. Vă aşteptăm cu drag să reveniţi la teatru, într-un nou an cu poveşti minunate".

În cazul în care părinţii uită costumul acasă, nu trebuie să vă întoarceţi din drum: fantezia organizatorilor va suplini numaidecât această scăpare. La Teatrul Naţional pentru Copii totul devine posibil şi toţi copiii – învingători.

×