Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cine s-ar fi gândit că Radu Afrim, creatorul de teatru român cu cei mai mulţi fani în primul deceniu al secolului al XXI-lea, va pune în scenă unica dramă a lui Caragiale, “Năpasta”! Lumea a fost surprinsă atunci când s-a anunţat acest proiect şi numele regizorului, în programul Anului Caragiale la Teatrul Naţional din Bucureşti: “Afrim, “Năpasta”?”. Da, Afrim a pus în scenă “Năpasta”, posibil “năpăstuindu-i” pe unii, care nu-l agreează sau nu-i prea agreeează spectacolele. În orice fel, curiozitatea îi duce la teatru pe mulţi, fie pentru numele autorului piesei, fie pentru numele autorului spectacolului, fie pentru teatru ca atare.
“Năpasta” s-a pus într-un spaţiu nou al TNB: Sala Media. Afrim şi-a ales o echipă cu care să facă gospodăreşte acest lucru. Nu ştiu dacă a vrut să uimească lumea teatrului; cred că a creat aşa cum crea şi mai înainte: cu drag şi pricepere pentru “meşteşug” şi a ieşit o montare excepţională. Părerea mea!
Talentul, pregătirea, maturitatea artistică conduc spre desăvârşire. Pretind că-i adevărat: Afrim e un regizor cu pretenţii de erudiţie şi de competenţă deosebită.
Ce vezi atunci când începe spectacolul? Nicidecum o cârciumă clădită cu grinzi de lemn, cum este indicaţia lui Caragiale, ci un spaţiu modern. Taraba e înlocuită cu un fel de bar de apartament; lipsesc masa de lemn, scaunele rustice, laviţele de lângă pereţi iar în locul acestora, scaun modern, fotoliu şi canapea din piele albă. Nu e nici lampa “de petrol”, ci una cu luminescenţe. Pereţii sunt albi... Pe un culoar, în loc de tindă, zic eu, o maşină veche de cusut. Ca o relicvă. Dar trecutul şi prezentul sunt unite prin acelaşi numitor: pământul. Pământ negru, întins pe jos. Poate e fiinţa, adică tot ce are viaţă? Poate e durerea? Poate e chinul? Poate e răzbunarea? Sau poate e naşterea şi moartea?
Şi... un podiul de prezentare a modei. Anca, personajul feminin din “Năpasta”, e designer... Nu, Caragiale nu e schimbat. Textul lui Caragiale e în montarea lui Afrim.
Spectacolul începe cu o nuntă. Luiza Zan cântă cântecul miresei, “Rozmarin în colţul mesei”. Anca (întruchipată de Crina Semciuc de la început şi până la sfârşit în toată puterea ei actoricească) e mireasă. O mireasă frumoasă, care cinsteşte nuntaşii. E desculţă... E mare veselie... Pământul e frământat de picioarele nuntaşilor. Vocea cântăreţei străbate plămânul pământului, sugrumând chiotele: “Rozmarin în colţul mesei,/ Măi, doruleţ, măi,/ Frumos plâng ochii miresei/ Măi doruleţ, măi”.
... Întinşi pe pământul negru Anca şi Dragomir (Mihai Călin), soţul ei actual, se trezesc. Au trecut opt ani de la acea nuntă. Femeia ia măsura pentru a crea o haină. Dragomir şi Gheorghe, învăţătorul satului în piesă (Emilian Oprea), discută pe marginea unei ştiri pe care o află nu din ziar, ca la Caragiale, ci de la televizor, de la Andreea Esca, care spune: “Astăzi s-a votat în Parlament cu 277 de voturi pentru şi 130 împotrivă legea care va reduce termenul de prescripţie în cazul omuciderilor. De exemplu, o crimă cu violenţă, la care autorul poate fi condamnat la cel puţin 20 de ani se va prescrie în zece ani. Legea va intra în vigoare după ce va fi promulgată de preşedinte şi va fi publicată în monitorul oficial. Între timp, însă, mai mulţi parlamentari au anunţat că vor să o atace la Curtea Constituţională. Ar fi nemulţumiţi de forma proiectului şi spun că mulţi criminali ar scăpa nepedepsiţi în această situaţie”.
Anca e mirată că un criminal poate scăpa după zece ani... Iar Dragomir îi dă apă la moară: “Ştii că a evadat Ion, nebunul ăla, care l-a omorât pe...”.
Din acest moment, totul se precipită. Au trecut nouă ani de când primul ei soţ Dumitru, a fost ucis. Apare Ion, nebunul fugit de la puşcărie (Marius Manole), învinuit că l-a omorât pe Dumitru. Mintea lui pierdută e într-un joc cu pământul.
Anca începe să coacă răzbunarea. Gândul ei ascuţit, sufletul rece, mişcările lascive o aduc spre ceea ce dorea să afle, adevărul: de ce l-a ucis Dragomir pe Dumitru! Devine ca o reptilă, care sfâşie.
Ion moare, acoperindu-se cu pământ... Între alb şi negru e mult, mult roşu, e sânge. Anca dă ultima filă a dramei ei...
Recomand oricui spectacolul. Se joacă la TNB pe 27 şi 28 decembrie. Lecturând astfel piesa “Năpasta”, Radu Afrim dă strălucire acestui “zăcământ”, un text montat prima dată la 3 februarie 1890, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti.
