x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Cu “Solitaritate” la Festival d’Avignon

Cu “Solitaritate” la Festival d’Avignon

de Maria Sârbu    |    14 Iul 2014   •   18:52
Cu “Solitaritate” la Festival d’Avignon
Spectacolul Gianinei Cărbunariu are opt reprezentaţii la marele eveniment cultural

Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu participă cu spectacolul “Solitaritate”, scris şi regizat de Gianina Cărbunariu, la cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de la Avignon (Festival d’Avignon), desfăşurată între 4 şi 27 iulie. Actorii sibieni vor juca în română, cu traducere în franceză şi engleză, opt zile (19-22 şi 24-27 iulie), de la ora 15:00, la Gymnase du Lycée Mistral. După cum anunţă Naţionalul sibian, spectacolul “va fi însoţit de o expoziţie ce poartă semnătura lui Dan Perjovschi”.

De pe site-ul Festivalului de la Avignon aflăm că Gianina Cărbunariu şi echipa artistică a spectacolului “Solitaritate” vor avea, la 22 iulie, de la ora 17:30, în cadrul secţiunii “Întâlniri”, un dialog cu publicul. România are şi o zi de film la Festivalul de la Avignon: la 23 iulie, ora 11:00, va fi proiectat, în secţiunea Cinema, la cinematograful Utopia-La Manutention, documentarul lui Alexandru Solomon “Kapitalism – reţeta noastră secretă”.

Astfel, după o perioadă de mai mulţi ani, România e din nou în selecţia oficială a Festivalului de la Avignon.

Spectacolul “Solitaritate” a fost creat de Gianina Cărbunariu în cadrul proiectului european “Oraşe pe scenă/ Cities on Stage”, coproducţie dintre Teatrul Naţional “Radu Stanca” şi Théâtre National de la Communauté Francaise de Belgique, în colaborare cu Odéon-Théâtre de l’Europe şi Le Festival d’Avignon 2014. Proiectul are sprijin financiar din partea Comisiei Europene.

Premiera a avut loc acum un an, la Festivalul de Teatru de la Sibiu. În luna mai a acestui an, “Solitaritate” s-a jucat la Festivalul Internaţional de Teatru “Kontakt” din Torun, Polonia, iar în iunie la Iaşi şi la Chişinău.

Despre această creaţie scenică, în care se vorbeşte despre “discriminare, pierderea identităţii şi dezbinarea societăţii”, Gianina Cărbunariu spunea, cu ocazia premierei: “Fiecare dintre cele cinci scene ale spectacolului este o ficţiune inspirată dintr-o realitate sau dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală: de la zidul construit în Baia Mare pentru a separa comunitatea rromă de şoseaua principală a oraşului şi până la marcarea din ce în ce mai radicală a diferenţelor între categorii sociale, etnii, generaţii. Sub pretextul respectării unor convenţii sociale şi al salvării cetăţeanului, sunt inventate de fapt reguli noi menite să stigmatizeze diferenţa şi să estompeze tot ceea ce ar putea să ne apropie. Mai grav decât radicalizarea discursului politic despre sărăcie – văzută ca o vină a celui incapabil să fie eficient – este faptul că acesta a contaminat spaţiul public şi riscă să devină o perspectivă normală, justă, perfect îndreptăţită”.

Din echipa de creaţie, alături de autoare, fac parte Andu Dumitrescu - decor, video şi light design, Andrei Dinu – costume, Bogdan Burlăcianu – muzica, Florin Fieroiu – coregrafia. Distribuţia îi include pe actorii Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos, Ali Deac. Tuturor, succes la Avignon!

×