Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La finalul reprezentaţiei cu “Folía, Shakespeare & Co”, spectacol românesc jucat sâmbătă seara pe scena Teatrului Naţional Dona Maria II din Lisabona (programat şi duminică) Gigi Căciuleanu şi întreaga echipă de “dansActori” s-au bucurat de îndelungi aplauze. Sala era ocupată de iubitori ai dansului de diferite naţionalităţi, iar cei mai mulţi, desigur, portughezi şi români. Directorul teatrului l-a rugat pe Căciuleanu să le vorbească spectatorilor despre această creaţie, despre aceşti tineri artişti - talentaţi şi plini de energie, care au capturat atenţia de la început şi până la sfârşit, aşa că, după reprezentaţie, publicul nu a părăsit sala, în pofida faptului că era târziu (în Lisabona spectacolele încept la 21:00, ora României – 23:00), fiind interesat să afle cât mai multe lucruri de la cunoscutul dansator şi coregraf. Căciuleanu a răspuns la întrebările spectatorilor, explicând câteva idei ce au stat la baza închegării unei asemenea creaţii, pentru care s-a inspirat din unele piese ale lui Shakespeare. I-a prezentat pe interpreţi - Rasmina Călbăjos, Alexandru-Mircea Calin, Relu Dobrin, Lucile Julaud, Ştefan Lupu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Cristian-Daniel Osoloş, Arcadie Rusu, Diana Spiridon - şi pe creatoarea scenografiei - Corina Grămoşteanu. Au fost aprecieri pozitive din public.
Apoi, în foaier, au continuat discuţiile. Câţva tineri din Belgia, cunoscători ai dansului, ”descifrau” finalul spectacolului. Unul dintre ei mi-a spus că a văzut aici şi anul trecut un spectacol de Căciuleanu (s-a jucat “D’ale noastre”, prezentat tot cu sprijinul ICR Lisabona) şi crede că este un artist inedit. Altcineva a exclamat: é fantástico!
Impresionată s-a arătat şi soprana de origine română Elena Dumitrescu Nentwig, care a părăsit înainte de 1989 România, a cântat pe scenele lirice în Germania, iar acum trăieşte în Portugalia, desfăşurand o activitate pedagogică. Domnia sa remarca “lecţia de dans” pe care Gigi Căciuleanu “a predat-o” timp de o oră şi ceva, prin intermediul “dansActorilor”. Artista a spus pentru Jurnalul Naţional că aceasta este o montare europeană, o montare modernă şi că i-a plăcut foarte mult, pentru că e de o “pretenţie artistică extraordinar de ridicată” şi cere foarte mare concentrare din partea publicului. Totodată, a subliniat “bagajul de idei ale spectacolului, care întruneşte foarte multe stiluri”.
De câţva ani se află în Portugalia criticul te teatru şi film Larisa Turea, care, făcând o parelelă între cele două spectacole semnate de Căciuleanu şi prezentate pe scena din Lisabona, a remarcat: “Gigi Căciuleanu este un…fachir, un alchimist iscusit: a confirmat-o cu prea plin de măsură; cu un an în urmă, a prezentat la Lisabona «D’ale noastre», panopticum de momente gen curat-murdar, simţ enorm şi văz monstruos, poveste structurată polifonic, intimă şi epică în acelaşi timp (...). Eram curioasă să văd cum va fi receptat aici, la Teatrul Naţional Dona Maria II, de un public neştiutor de Caragiale. Şi uite că portughezii, răsfăţaţi cu trufandale teatrale, s-au lăsat şi a doua oară cuprinşi de vrajă: parcă am fi fost electrizaţi în circuit, emoţiile trecând săgeată de la om la om; sensul irumpea din percepţia emoţională, imaginativă, a fluxului energetic, din tablourile iute mişcătoare. Spectacolul e spaţiu metafizic pur, angajament fizic şi mental generând alchimia ce exprimă indicibilul. Nu e neapărat să înţelegi cu mintea, ci să simţi, să captezi în sinele tău sarcazmul sau duioşia cu care sunt tratate chipurile, să te convingă muzica, dansul, elementele scenografice, eclerajul… Adevărul plenar al corpului ca instrument muzical: dansul e mişcare, iar mişcarea nu minte: mişcarea e viaţa însăşi. Cu cât actul teatral e mai simplu, visceral, tulburător, cu atât este mai inexprimabil, aproape imposibil să-l descrii...”.
Era aproape de miezul nopţii când Gigi Căciuleanu ieşea din Teatrul Naţional Dona Maria II şi îmi mărturisea: “Teatrul acesta ne aduce deja noroc, ne atrage. Tocmai am vorbit cu directorul de aici care ne-a felicitat şi ne-a spus că ne mai aşteaptă şi că ar fi foarte frumos să revenim chiar pentru mai multă vreme: e posibil să avem o rezindenţă, să lucrăm aici. E undeva la capătul Europei şi noi venim din al capăt al Europei. Parcă facem şpagatul între România şi Portugalia. Ne asemănăm un pic şi cred că ne convine publicul şi noi îi convenim publicului de aici. E vorba de latinitatea noastră: are ritm şi melodie. Limbile sunt armonioase. Şi pe acest tărâm ne întâlnim cu portughezii. Chiar dacă ei nu înţeleg limba noastră şi noi nu o înţelegem pe a lor, pe undeva vorbim din aceleaşi străfunduri”.
