Între lumină şi obscuritate. Pe Lipscani se joacă cel mai nou spectacol al lui Mălăele

“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul... Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o...” – aşa grăieşte personajul Un trecător la începutul spectacolului “Jocul vieţii şi al morţii” montat de Horaţiu Mălăele la Teatrul de pe Lipscani. Este o adaptare liberă după piesa lui Horia Lovinescu “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”. Creaţia e pătrunsă de mitul biblic al uciderii lui Abel de către Cain, dar aceste personaje sunt trecute prin lumina chipurilor fraţilor Karamazov ai lui Dostoievski.

Montarea lui Horaţiu Mălăele - artistul joacă  rolul principal (cel al Tatălui, presupus Adam, alungat din Rai) – e de efect. Într-un spaţiu gri în care lucrurile par să nu aibă nicio însemnătate, năpădit în exterior de un prăpăd, Tatăl,  asemănător unui bufon, încearcă să discute cu fiul său Abel – personaj solar – despre viaţa din acest loc aproape îngropat în cenuşă. În ciuda faptului că totul e apocaliptic, Tatăl presară glume şi ironii, pe fondul unei situaţii dramatice şi profund filosofice. El vorbeşte despre lumină în întuneric. La vârsta lui însă – totuşi pare ramolit –, gândul îi este la desfrâu. În casă e Ana, fata de 16 ani, care a crescut alături de fiii lui. Corpul ei dă în pârg, iar bătrânul tată salivează în clipele în care îi dă sfaturi băiatului despre cum să o aducă în viaţa lui ca nevastă, căci trebuie ca cineva “să o înceapă”. Abel, fiul cuminte, plăsmuit de Dumnezeu ca întruchipare a bunătăţii, vede lucrurile altfel, le vede curate. Ana devine nevasta lui, dar el se comportă cu ea ca un frate. Tatăl îşi arată dragostea desfrânată pentru tânără, însă nu are sorţi de izbândă: un om pierdut între gândul la lumină şi realitatea obscură. Ana, ca femeie, nu e împlinită încă. Împlinirea ei va fi atunci când va veni acasă Cain şi el revine, după ce se sătură să aruce sămânţa răului prin lume. 

În acest spaţiu gri, ameninţat să-l înghită de tot cenuşa, e o luptă între înţelepciune şi nebunie, între întuneric şi lumină, între însingurare şi speranţă. Tatăl se spiritualizează, stând pe cruce. Apoi se sinucide. Ana purcede grea – de la Cain. Abel moare, e clar, de mâna lui Cain, iar acesta pleacă din nou în lume. Ana, prin noul început, răspândeşte lumină după apocalipsă.

Totul e desluşit prin subtilitatea artistică cu care e înzestrat acest spectacol. În varianta pe care am văzut-o, Horaţiu Mălăele îi are parteneri pe Ada Condeescu (Ana), Lari Giorgescu (Abel), Bogdan Mălăele (Cain) şi Mircea Constantinescu (Un trecător). În altă distribuţie se regăsesc, respectiv, Crina Semciuc, Mihai Stănescu, Pavel Ulici şi Şerban Georgevici. Mergeţi pe Lipscani, la teatru. Mălăele vă aşteaptă!