“Noul locatar” de la “Nottara” e… un spaniol

Gábor Tompa a regizat din nou piesa lui Eugène Ionesco, cu acelaşi actor în rolul principal – Francisco Alfonsín
În 1994 vedeam la Bienala Teatrului “Eugène Ionesco” din Chişinău “Cântăreaţa cheală”, în regia lui Gábor Tompa, producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Domină şi acum în memoria mea acel spectacol, care îmi descifra – mie ca spectator – absurdul din piesa marelui dramaturg Eugène Ionesco. Ce mare a fost acea montare! În 2004 vedeam la Festivalul de la Sibiu un spectacol creat de acelaşi Gábor Tompa cu piesa “Noul locatar” a aceluiaşi Eugène Ionesco – producţie a Teatrului “Northern Stage Ensemble” din Newcastle (Marea Britanie). Un spectacol mai frumos pe un text de Ionesco nu mai văzusem!

Acum, în 2014, Gábor Tompa pune în scenă “Noul locatar” la Teatrul Nottara. Editează, cu unele adaptări, în Bucureşti varianta din Newcastle. Decorul l-a semnat şi acolo, şi aici Helmut Stürmer. Rolul principal l-a avut şi acolo, şi aici actorul spaniol Francisco Alfonsín, care va avea replici în română, engleză, franceză şi un scurt monolog în spaniolă. Celelalte trei personaje din spectacol sunt interpretate, evident, în limba română, de actorii Ada Navrot, Ion Grosu şi Gabriel Răuţă. Costumele sunt realizate de Corina Grămoşteanu. Asistent de regie e Mirela Sandu. Traducerea aparţine lui Vlad Russo şi Vlad Zografi. Primele reprezentaţii au loc la 5 şi 6 iulie, de la ora 19:00, la Sala “Horia Lovinescu”, iar premiera la toamnă, în deschiderea stagiunii.

Rezumatul piesei puse în scenă şi trimis de Teatrul Nottara este: “Într-o epocă a globalizării în care toţi circulăm sau ne mutăm în permanenţă dintr-un oraş în altul, în care trecerile de la o limbă la alta se întâmplă atât de repede încât ajungem să nu mai ştim cine suntem, piesa lui Eugène Ionesco, «Noul locatar», pare să vorbească chiar despre noi. Un locatar într-o locuinţă nouă pentru el, dar mult prea veche pentru Portăreasă, doi hamali şi multe, foarte multe bagaje. Un spectacol despre adaptare şi despre neputinţa de a renunţa la amintirile de lângă şi din noi, în drumul nostru spre marea şi eterna mutare. Şi totuşi, cu ce rămânem în afara amintirilor? E greu de acceptat ideea, de aici şi comicul...”.
Sper ca şi acest spectacol de Ionesco, regizat de Tompa, să dăinuie în memoria mea...