Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu mai avem o singură campanie electorală. Avem câteva sute. Desfăşurate la nivel local, cu reguli diferite, cu mici înţelegeri, aceste campanii nu mai au un fundament ideologic. Bătălia, în fiecare colegiu, este pentru cine va lua 50% din voturi ca să nu intre la “loterie”. Evident că nu se discută despre programele de guvernare, despre consecinţele opţiunilor electorale şi politice din SUA sau, chiar, despre ce se poate întâmpla în Orientul Mijlociu... În colegii, firesc, contează dacă se introduce canalizare, dacă se repară o şcoală, dacă se asfaltează un drum. Parlamentarul devine astfel un fel de lobbist pentru resurse – la nivelul judeţului sau al guvernului sau cu ocazia dezbaterii bugetului. De aceea, la televizor, aflăm, în fiecare zi, cine cu cine “coabitează” în judeţe, în formule transpartinice. Singurul care mai face campanie electorală la nivel naţional este Traian Băsescu. El a reluat tradiţia emisiunilor “La gura sobei” şi ne ţine, sistematic, lecţii de economie şi de diplomaţie, explicând, indirect, ce înţelege el prin coabitare. În timpul ăsta, au avut loc alegeri de preşedinte în SUA, alegeri de secretar general în China şi repetiţii generale pentru alegerile din România în Lituania. Fostul comisar al UE, actuala preşedintă a Lituaniei, cea care ne dădea lecţii de democraţie la Bucureşti a contestat rezultatul votului popular. Prietenii din PPE n-au reacţionat.
Cu prilejul ăsta, mi-am adus aminte de ceea ce scria Kissinger, în cartea lui “Diplomaţia”, despre destinul lui Gorbaciov: “Politica la nivel înalt nu admite slăbiciunea – chiar dacă victima nu este principala cauză a acesteia. Aura lui Gorbaciov a atins apogeul când el a apărut în chip de lider împăciuitor al Uniunii Sovietice ostile ideologic şi înarmate nuclear. Pe măsură ce politica sa a început să reflecte mai curând confuzie decât un scop precis, poziţia lui Gorbaciov a intrat în declin. La cinci luni după eşecul loviturii de stat comuniste, el a fost obligat să demisioneze şi a fost înlocuit cu Elţin, printr-o procedură întru totul la fel de “ilegală” ca şi aceea care provocase mânia Occidentului cu cinci luni mai devreme. De astă dată, democraţiile s-au alăturat rapid lui Elţin, în mare parte cu aceleaşi argumente pe care cu puţin timp înainte le invocaseră în sprijinul lui Gorbaciov”.
