Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Emisiunea mea „Vedete în papuci” de la Antena 1, cu interviuri acasă la marile personalităţi ale României, a început cu destăinuirile lui Adrian Păunescu. L-am întrebat care ar fi perioada de istorie în care s-ar simţi cel mai bine. „Aş vrea să fiu pământul care s-a prins de bocancii ţăranilor mergând pe lângă căruţe spre Câmpia de la Blaj să voteze Unirea”. Ce rostire înalţă Păunescu în „Clopotul Reîntregirii”: „Bat clopote cântând reîntregirea şi sufletul ia foc în clopotari,/ Întâi Decembrie ne e Unirea şi strălucirea României Mari./ Mihai Viteazul intră-n catedrală şi are harta Daciei în mâini,/ Într-însul Burebista se răscoală şi-apoi pe vatra lui se nasc români”. În acest mijloc de iulie, Adrian Păunescu ar fi împlinit 75 de ani. A ars până la scrum pentru fiecare vers, pentru fiecare oftat românesc, pentru fiecare valoarea nedreptăţită. Cu perfuziile în vase, ajutat să respire de oxigenul de la terapie intensivă a dictat ultima poezie, care se încheie cu ruga ca el să prindă „minima dreptate pentru Ţara mea”! Ultima strofă, îmbrăţişând ultima suflare a unui bărbat viforos şi lăsând o urmă inimitabilă prin viaţă. Familia a organizat, ca în fiecare an, la Craiova şi la Bârca, Festivalul de Poezie şi Cântec Adrian Păunescu.
Cel care a avut curajul să scrie în poezia „Analfabeţii” cea mai muşcătoare şarjă la adresa activiştilor obtuzi, cu limbă de rumeguş, a istorisit: „Eram licean la Şcoala Centrală, botezată conform slugărniciei în faţa Kremlinului Liceul «Zoia Kosmodemianskaia» şi am bătut la uşa inimoasei directoare. Am informat-o că noaptea securitatea l-a arestat pe tata, învăţătorul Costică Păunescu, pentru ideile lui liberale şi că ştiu cum că voi fi exmatriculat din liceu conform indicaţiilor comuniste. Profesoara-directoare îşi freca fruntea şi rostea doar atât «Adriane, Adriane! Vino peste 2-3 zile»! M-am prezentat şi directoare a zis să închid bine uşa. «Adriane, m-am consultat cu mai mulţi profesori şi am decis să nu te alungăm din şcoală. Am strâns de la fiecare nişte bănuţi şi ţi-am cumpărat o cartelă la cantina liceului»”! S-au prelins lacrimi pe obrazul Poetului.
