Duminică, o paradă militară de Ziua Marinei a etalat forța flotei Rusiei, suport pentru ambițiile de mare putere renăscute sub președințiile lui Putin. La Sevastopol, la o distanță mai mică de 400 de kilometri de Constanța, se află o importantă grupare de nave și trupe ale Flotei Mării Negre. România are dimensiunea exactă a presiunii militare a Rusiei, întărită după anexarea Crimeei, apreciind într-o notă de fundamentare a unei decizii a Guvernului că “ regiunea extinsă a Mării Negre este caracterizată de acțiunile de încălcare a normelor de drept internațional, prin punerea în discuție a ordinii internaționale și intensificarea prezenței militare”. Hotărârea de Guvern pentru programul de înzestrare “Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă”, aflată în dezbatere publică, arată clar scopul defensiv al achiziției respective, destinată apărării zonelor costiere și de litoral împotriva amenințărilor navelor de suprafață. În momentul de față, forțele navale române dispun de un sistem de patru instalații mobile de lansare, cu o vechime de peste 30 de ani, de proveniență ex-sovietică, având resursa de viață epuizată. Altfel spus, litoralul românesc este vulnerabil, achiziția sistemelor de rachete antinavă fiind sub semnul maximei urgențe. Ministrul Mihai Fifor a spus că anul 2018 va fi “Anul Flotei”, dând speranța că programul de corvete și cel pentru lansatoarele mobile de rachete pot asigura modernizarea și creșterea capacității acestei arme cu rol esențial pe acest tronson sensibil al flancului NATO de la Marea Neagră. Valoarea proiectului de investiții pentru sistemul de instalații mobile este de circa 164 milioane de euro, inclusiv TVA, și competiția va fi câștigată după criteriul “prețul cel mai mic”. Potrivit unui site specializat, Romania military, ar fi deja exprimată o preferință pentru rachete livrate de norvegienii de la Kongsberg, cerințele de participare impunând din start criterii care exclud principalii producători mondiali de rachete antinavă. Rezervele față de opțiunea Kongsberg nu sunt doar de ordin tehnic, racheta NSM fiind “oarbă” în condițiile meteo din Marea Neagră. Ancheta de corupție în care a fost cercetată compania norvegiană este legată de o mită de zeci de milioane de dolari dată unor oficiali români pentru contracte derulate până în 2008. Dosarul de la DNA este “înghețat”, dar subiectul poate exploda în capul noilor contractanți. În plus, construcția corvetelor, contract de peste 1,6 miliarde de euro, este legată de alegerea tipului de rachetă de pe sistemul mobil. Cum zice olteanul – “e legate”. Un joc mic poate naște suspiciuni mari, de care nu are nevoie, în niciun caz, Guvernul Dăncilă.