x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Adultescentul

Adultescentul

de Cristian Crisbăşan    |    11 Iul 2013   •   17:48

Modelul "adolescentului întârziat" nu este unul nou, nici în societate, nici în psihologie și nici în istoria literaturii. El este caracterizat, în principal, prin refuzul unei persoane de a pune în acord vârsta biologică cu cea mentală: adulți care, trecuți bine de 30 de ani, nu vor să-și asume responsabilitățile maturității și continuă să depindă de părinți (locuiesc cu aceștia), prelungindu-și cât mai mult posibil "dulcea" perioadă a adolescenței.

Printr-un proces acelerat gradual în ultimii 10 ani - și ambalat la maxim de la "criza financiară" până azi și spre un viitor incert -, modelul adolescentului întârziat s-a modificat, devenind un trend social.

În ediția on-line din iulie 2012 a ziarului britanic Daily Mail, sub titlul "Generația care refuză să se maturizeze", fenomenul este explicat pe îndelete. Subtitlul articolului enunță: "NU rate, NU copiii, NU plan de carieră".

Noul model de adolescent întârziat a fost numit de sociologi "adultescent". Adultescentul nu mai locuiește cu părinții (stă cu chirie), are o slujbă stabilă (este bun într-o meserie), și tocmai, își afirmă independența printr-un model de lifestyle care are la bază nu refuzul de se maturiza în sine, ci respingerea modelului social impus de "persoană matură responsabilă". Parafrazându-l pe regretatul Johnny Răducanu - care într-un interviu spunea că a crezut în iubire, a iubit 50 de ani și… "a ieșit un căcat" - tânărul de azi vede că modelul social al maturului împlinit, funcțional, disciplinat și responsabil duce către alienare și pierderea identității de sine. Modelul "liceu-universitate-serviciu bun-familie-copii-rate la bancă pentru orice + plan de carieră și pensie" este depășit. Omul devine prizonierul unui cerc vicios în care este presat constant să performeze și din din care nu poate ieși fără să piardă toată construcția socială. Are familie, dar nu și timp pentru ea, are soție, dar nu și răgaz pentru intimitatea iubirii, are bani, dar nu și timpul de a se bucura de ei.

Dar, mai ales, criza financiară i-a arătat omului din middle-class că deși este un "soldat" foarte bun, eficient, disciplinat, muncitor, obedient, cu toate astea poate să piardă totul pentru că "generalii" îl sacrifică cu un egoism feroce pentru interesele lor. Pentru că armata de "soldați sociali" înregimentați în șablonul-tip este alimentată inepuizabil de noile generații. Numai că natura umană s-a răzvrătit. Oamenii s-au trezit trădați și nu mai vor să li se spună cum să trăiască, cum să iubească sau să creadă în ceva - ei vor să se regăsească pe sine și apoi să aleagă, independent de o manipulare sau alta. Efecte? Scăderea dramatică a căsătoriilor și a natalității, creșterea numărului de divorțuri și familii monoparentale, mărirea vârstei la care femeile devin mame, îmbătrânirea populației. Și neîncrederea în bănci: oamenii preferă să plătească chirii fără dobândă.

×