Ah, românii aştia!

L-aţi văzut vineri seară pe domnul Juncker când l-am întrebat dacă a vorbit cu Klaus Iohannis? Vi s-a părut că nu era el, nu? Serios, deloc volubil, fără nicio poantă, uşor iritat că iar e întrebat de România! Mai că nu mi-a zis: „Ah, românii ăştia!”. Exclamaţia, în diferite forme, mai onomatopeice sau nu, am auzit-o în doi ani de Be Eu destul de des. Prima dată, m-am înfuriat. Cum adică „Ah, românii ăştia”? Păi, ce suntem noi, neam de traistă să ne beştelească oricine, oricând? Sigur, ştiam că pe la Bruxelles sunt oameni care, dacă interesul lor e să-şi faca ţara ori conaţionalii de doi lei, o vor face! Unii pe mai mult de doi lei! Da' parcă nu-mi venea să cred că suntem un caz special al Europei. Mi-a luat ceva până i-am priceput sensul, până am înţeles cu nu suntem oaia neagră a Europei, suntem aia gri, oaia nici bună, nici rea, ci doar surprinzătoare!

Bun, să ne înţelegem! Parlamentul European nu e vreun loc unde de dimineaţa până seara se visează la binele Europei ca întreg! Poate la Comisie să se întâmple asta, dar şi acolo, mai pe faţă, mai pe dos, comisarii trag, firesc, cu ţara lor! Parlamentul e un fel de piaţă, o bursă, dacă vreţi să vorbesc frumos, în care se întâlnesc interesele tuturor statelor, dar şi ale partidelor. Să mă explic! Fiecare parlamentar trage la trei căruţe: a statului din care vine, a grupului politic de care aparţine şi a lui. Ei bine, toate interesele astea se pun pe masă, se discută în grupul de partid prima dată, apoi în grupul naţional, în grupul de familie politică, iar la final cu toată lumea, măsura generală fiind că orice interes are, ca limite normele, standardele şi legile europene. Toată lumea face asta! Minus românii! Am văzut români informaţi şi implicaţi în proiectele altor state şi deloc interesaţi de proiectele conaţionalilor! Iar ceilalţi ştiu şi se folosesc de asta! Pentru ei suntem ăia surprinzători care, uneori, mai repede susţinem un baraj în Ungaria decât o autostrada în România. Iar „Ah, românii ăştia!” e singura reacţie în faţa unora cu care s-au obişnuit, pe care nu-i pot înţelege, cu care nu vor să semene şi pe ale căror probleme s-au săturat să le arbitreze.