x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale America first, mai multă Europă, România - mai mult!

America first, mai multă Europă, România - mai mult!

de Dan Constantin    |    12 Sep 2019   •   08:00
America first, mai multă Europă, România - mai mult!

Noua Comisie Europeană, după nominalizările acceptate de Ursula von der Leyen, mai are de trecut hopul Parlamentului European. Comisia este prin atribuții instituția care trebuie să asigure coeziunea Uniunii Europene, să-i gestioneze problemele din poziția de executiv. Are la dispoziție două pârghii puternice - bugetul și impunerea de directive. Parlamentul, rod al voinței cetățenilor, este, evident, mult mai divers în opțiuni, cei aleși păstrându-și la Bruxelles haina politică de acasă, interesele specifice. Ei poartă la vedere „cocoașele” conflictelor interne pe care le plimbă prin instituțiile europene și sunt greu de îmbrăcat în costumele standard recomandate de moda de la Bruxelles și Strasbourg. Îi vedeți pe Vasile Blaga sau pe Mircea Hava, pensionabili în România, transformați peste noapte în tineri europarlamentari? Nu mai vorbim de Băsescu, singurul fost președinte de țară europeană, fost membru în Consiliul European, retrogradat în plutonul celor peste 750 de membri ai PE, în care vrea să-și protejeze, cu imunitatea, activitatea lui Petrov!

Uniunea Europeană se află la o răscruce în care trebie să aleagă drumul spre o unitate tot mai puternică, capabilă să facă față concurenței apăsătoare a Statelor Unite care nu se sfiesc să declanșeze războaie comerciale. Opțiunea „independenței UE” este însă minată din interior de tendințele pregnant naționaliste care pot ajunge la dimensiunea dizolvantă a Brexitului. În ultimii ani, România s-a dezmeticit treptat din euforia admiterii și a avut acțiuni timide de apărare a interesului național. Tratamentul aplicat de la Bruxelles pentru anihilarea acestei tendințe a fost fluturarea „statului de drept”, inspectorii Timmermans și Jurova dând lecții dure la București, excluderea lui Dragnea fiind o măsură de protecție „europeană”. Dar urmeză și altele? Amenințarea că Rovana Plumb are „probleme de integritate” și că va fi „executată” în PE de trupa lui Cioloș, marioneta lui Macron, va fi elocvent pentru tăria steagului de pace ridicat de PSD în relația cu  grupul socialiștilor europeni. O respingere a Rovanei Plumb va declanșa un val euro-negativ nu doar în PSD, ci în tot electoratul care se va simți marginalizat. Noua Comisie va fi definitivată ca să intre în pâine la începutul lunii noiembrie. Noul buget UE, doar creionat acum, va fi adevătarul test dacă România poate conta pe un tratament egal și nediscriminatoriu la Bruxelles. În condițiile accentuării politicilor „America First” și „Mai multă Europă”, de ce să nu cerem răspicat și „Mai multă Românie”?

×