Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Eu. Eu. Eu și numai eu. Doar mie să-mi fie bine. Ba, dacă se poate ca celorlalți să le fie rău, nu zic nu. Eu sunt regele lumii. În jurul meu se învârte planeta…
Când și cum am ajuns oare să ne gândim doar la propria persoană și să nu ne mai pese de nimic din jurul nostru? Când am ajuns să nu mai privim în ochi oamenii pe lângă care trecem? Sau să nu-i mai ascultăm pe cei cu care care vorbim? Ce s-a defectat în interiorul nostru de ne-am sălbăticit așa?
E societatea, dom´le. Așa sunt vremurile în care trăim. Abia mai avem timp pentru noi… Tot pentru noi… Doar pentru noi…
V-ați gândit că zâmbetul vostru ar putea pur și simplu schimba ziua cuiva? Sau o vorbă bună ar putea opri pe cineva de la un gest fatal? Sunt suflete singure și în durere pe care alegem să nu le vedem – să nu ne încărcăm cu suferința lor. Le auzim apoi cândva povestea și poate ne întrebăm ce-ar fi fost dacă…
Putea fi salvată femeia care s-a aruncat în gol după ce a stat 35 de ore pe un bloc? Habar nu am. Numai Dumnezeu știe. Poate putea fi oprită în drumul ei spre acoperiș. Dacă cineva avea ochi să o vadă. Sau urechi să o audă. Sau timp să o privească, măcar cât să realizeze că e tulburată.
Vor fi unii care vor spune că sistemul a mai ucis un om. Sau măcar că a fost incapabil să îl salveze. Poate. Mă întreb însă când a făcut asta? Când nu i-a văzut ascensiunea sau când n-a putut opri căderea?
