x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Când nu ajunge o lege...

0
Autor: Sabina Iosub 13 Noi 2017 - 08:30
Când nu ajunge o lege...


Vine un moment când legile naturii înving orice alte strategii, când ciclul naştere - viaţă - moarte schimbă şi supune orice plan. Asta i se întâmplă Casei Regale a României. Starea de sănătate a Regelui o împinge, vrând-nevrând, spre momentul în care trebuie să-şi regândească viitorul. Cum în România nu există o mişcare monarhică de masă, Casa Regală are puţine variante prin care poate rămâne un jucător în viaţa social-politică a ţării. Şi trebuie să aleagă cu mare grijă în respect pentru înaintaşi, dar cu mintea deschisă spre viitor.

Ca rege-uns, ca rege-exilat, ca rege-fost şef de stat, Suveranul, regele Mihai, a reprezentat un simbol şi aşa va rămâne. Casa Regală însă, ca să existe în continuare adaptată la vremuri pe care le trăim şi la cele care vin, are nevoie de ceva mai mult. Pe scurt, are nevoie de cel puţin o persoană care să o reprezinte, care să se adreseze oamenilor pe limba, dar şi înţelesul lor, care să aprindă imaginaţia unui popor dezamagit de conducătorii pe care şi-i alege şi care să creadă că, în ultimă înstanţă, va avea un rege sau o regină la care să apeleze sau în care să-şi găsească sprijinul.

Alternativa la o Casa Regală implicată este o familie înstarită, discretă, dar supusă întrebărilor publicului. Până acum marea masă nu a pus niciodată în discuţie recuperarea bunurilor casei şi familiei regale - deşi este unul dintre puţinele cazuri fericite în care restituirea proprietăţilor confiscate s-a făcut repede şi bine - şi nici măcar nu a ridicat din sprânceană când a auzit de cheltuielile publice făcute pentru şi în numele Casei Regale. Republicani sau monarhişti, oamenii au acceptat situaţia din respect pentru regele Mihai. Ca lucrurile să nu se schimbe nu e suficientă o lege prin care Casa Regală devine instituţie de utilitate publică. O lege rezolvă poate nişte aspecte financiare şi de protocol, dar bagă oarecum în aceeaşi oala Casa cu partidele. Dintr-o dată Casa regala devine, ca percepţie, oarecum prizoniera partidelor care aşa cum au dat o lege pot să o şi schimbe. Încrederea poporului se câştigă greu şi se pierde uşor. O lege pentru impunerea simpatiei şi încrederii şi dacă se dă, se dă degeaba. Simpatia se câştigă! Întrebarea e dacă, în viitor, Casa Regala îşi doreşte aşa ceva!


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de