Cât de străine sunt investiţiile străine?

Am scris recent că, dacă preţul reglementat al gazelor e mai mare decât cel de pe piaţa liberă, ar trebui pusă şi această chestiune pe tapet în problematica energiei termice din Bucureşti. Dar poate că va fi, în contextul insolvenţelor de la RADET şi ELCEN.

Oricum ar fi însă, cei ce spun că sistemul de încălzirea a Capitalei e RADET-ul, fiindcă nu-i firesc să aibă randamente mai bune nişte centrale de apartament. Iar după aceea, RADET s-ar putea bucura că furnizează căldură nu doar blocurilor, ci şi caselor.

De altfel, şi RATB-ul ar trebui rentabilizat. O idee ar fi să se înlocuiască marile autobuze cu microbuze, care să vină des, şi toată lumea să plătească bilet, inclusiv pensionarii.

Și sigur că e bine ca restructura-rea RADET să se realizeze în cadrul unui parteneriat public-pri-vat ori să se procure resurse pentru redimensionarea RATB cu ajutorul unui IPO. În interbelic, RATB se numea Societatea Comunală a Tramvaielor Bucureşti, care era cotată la Bursă.

Dar, fiindcă tot am ajuns să vehiculăm idei capitaliste, e normal ca investitorii să nu beneficieze de convenţii de protecţie, ci singurul lor „apărător” să fie mediul de afaceri lipsit de ostilitate. Deci să nu mai umblăm la taxare, pe care tocmai era s-o mărească guvernanţii dacă nu dădeau vina pe un secretar de stat de la Finanţe.

Însă poate că reacţia bruscă referitoare la investitori vine pe relaţia GDR-uri – IPO-uri. Adică cineva s-a prins că, de fapt, investitorii nu-s străini şi că banii n-ar fi trebuit să plece din România ca să se întoarcă. Şi poate că n-ar fi fost nevoie nici să vină dacă s-ar fi făcut IPO-uri – ca la polonezi –, înainte să se tripleze datoria publică, nu după. Asta ca să fim pe deplin convinşi că investitorii sunt, într-adevăr, străini.