Ce învăţăm din lecţia Greciei?

Faptul că rezultatele alegerilor parlamentare din Grecia şi, în special, analiza cauzelor şi implicaţiilor lor, au ieşit din prim planul dezbaterilor noastre publice  care s-au focalizat acum pe declaraţiile incendiare ale Elena Udrea sau, mai nou, pe agresiva tentativă a lui Traian Băsescu de a reveni în arena politică, nu însemnă câtuşi de puţin că lecţia scrutinului electoral din patria lui Homer şi-a pierdut importanţa. De aceea, se cuvine consemnată iniţiativa Institutului Social Democrat “Ovidiu Şincai” de a organiza dezbaterea cu tema “Alegerile din Grecia - provocare la adresa stângii europene”. Dezbatere al cărei moderator a fost Adrian Marius Dobre, secretarul general al institutului-gazdă, în cadrul căreia au avut intervenţii consistente: senatoarea Gabriela Creţu,Petre Prisecaru- Institutul de Economie Mondială, George Barbu Mateescu- Centrul de analiza informaţiilor şi evaluare a tendinţelor, scriitorul Horia Barna, Radu Cucută- SNSPA, Maria Manuela Catrina- director executiv al institutului, al cărei principal mesaj poate fi concentrat în întrebarea: “Ce învăţăm din lecţia Greciei?”

 Am folosit sintagma “ce învăţăm”, pentru că, aşa după cum a reieşit din dialogul fructuos de idei pe care l-a stimulat dezbaterea, votul din 25 ianuarie nu este important doar pentru Grecia şi pentru greci. Dimpotrivă, acest vot este o lecţie, atât pentru social-democraţia europeană, cât şi pentru Uniunea Europeană. Dar, la fel de bine, pentru România, pentru clasa noastră politică-în general, în special pentru PSD şi pentru stânga românească. 

S-a revenit cu o semnificativă frecvenţă asupra ideii că votul grecilor dat, la un scor categoric pentru SYRIZA, a fost nu numai un vot împotriva PASOK şi a aliatului său la guvernare, Noua Democraţie, ci a fost  şi un vot împotriva politicilor de austeritate pe care electoratul elen le consideră a fi fost impuse de către organismele Uniunii Europene prin “troica: Parlamentul European- Comisia Europeană- Banca Centrală Europeană”, pe care coaliţia (“duo-polul”) PASOK- Noua Democraţie le-a acceptat şi le-a aplicat. Pornind de aici, a fost abordată şi tema “autismului politic”. De fapt, un dublu autism: a) Autismul politicilor economice neoliberale, de severă austeritate, promovate de către UE, pentru care economia este Scop şi nu Mijloc de satisfacere a cererilor societăţilor, ignorându-se faptul că societăţile sunt formate de  oameni reali, care au nevoi, aspiraţii, aşteptări; şi b) Autismul politicilor de partid, care se concentrează, nu o dată, pe jocuri de putere, pe rivalităţi sau combinaţii, aşa încât între cercul închis al liderilor şi al acoliţilor lor şi baza partidelor, masa simplilor membrii sau simpatizanţi, se cască un periculos hiatus. De unde decurge şi fenomenul “feudalizării partidelor” care, în primul rând în competiţiile electorale, operează pe baza combinaţiei dintre imagine publică şi bani şi care, la noi, a fost stimulat prin efectele perverse ale votului uninominal.

Or, trebuie recunoscut că, aflată sub presiunea agresivităţii politicilor neoliberale, stânga europeană nu a fost, cel puţin deocamdată, în măsură să îi dea un răspuns consistent şi categoric. Aşa încât sloganul ”socialism de caviar” nu este, din păcate, doar o suculentă figură de stil. În acelaşi context, a fost reţinută ideea că, în cazul bilanţurilor unor guvernări de factură “duo-pol: dreapta - stânga”, de regulă stânga este cea care contabilizează cele mai mari costuri, dată fiind fragilitatea şi lipsa de finalitate a politicilor sociale pe care, în baza unei asemenea alianţe, a fost constrânsă să le cauţioneze. Ceea ce conduce la încheierea că modelul”statului social” nu este doar de domeniul trecutului definitiv clasat.

Nu este câtuşi de puţin surprinzător faptul că acest orizont problematic, marcat de profunde frustrări şi dezamăgiri, a fost confiscat de discursul unor formaţiuni de o agresivă radicalitate în care populismul dezlănţuit şi naţionalismul extremist fac un tandem ce nu mai poate fi negat şi nici măcar subestimat. Aşa după cum este o realitate îngrijorătoare că ascensiunea unor asemenea “formaţiuni anti-sistem” defineşte ecuaţia  politică din Spania, Italia,Germania sau Franţa.  Fenomen cu profunde consecinţe negative asupra căruia atrăgea atenţia profesorul Christophe Wernardakis de la Universitatea “Aristotel” din Thesalonik:” Pierderea generalizată a încrederii în principalele două partide a creat un vid de putere de care vor profita  partidele şi toate formaţiunile care nu se află la putere”. Profeţie care, iată, s-a şi adeverit!

La acest inventar sumar s-ar putea, la fel de bine, adăuga alte teme acute cum ar fi cea a antitezei (ireconciliabile, susţin unii) dintre Nord şi Sud, primul fiind considerat a fi motorul dezvoltării economice , în vreme ce  al doilea spaţiu ar fi cel al consumismului şi al risipei care generează sărăcia. Antiteză care, în opinia unor participanţi la dezbatere, nu operează doar în interiorul unor state europene, ci şi la nivelul construcţiei comunitare înseşi. 

 În aceste împrejurări,  devine de domeniul evidenţei că asistăm la o  criză de sistem a modelului economic neo-liberal, care se dovedeşte incapabil să se regândească, să se revigoreze şi, mi ales, să ofere soluţii viabile. De aceea, o soluţie cu efecte durabile, predictibile, nu ar putea fi decât cea a unui nou proiect politic având ca priorităţi:- creşterea economică; - crearea de noi locuri de muncă;- stimularea capitalului autohton(implicit, a clasei de mijloc);- creşterea nivelului de trai, asigurarea protecţiei sociale. Proiect politic a cărui elaborare şi punere în act revine, neîndoielnic, social democraţiei europene.

 Acestea au fost câteva dintre oportunităţile şi provocările “Lecţiei Greciei”  care au generat, la dezbaterea organizată de Institutul Social Democrat “Ovidiu Şincai”, entitate reprezentativă a mediului nostru ştiinţific, multe răspunsuri de cert interes. Dacă şi, mai ales,în ce măsură,  se vor regăsi asemenea analize în documentele politice care se vor afla şi în documentele politice pe care le va elabora PSD?- iată o întrebare  perfect îndreptăţită. Răspunsul la această întrebare reprezintă, în fapt, răspunsul social- democraţiei româneşti la întrebarea: “Ce învăţăm din lecţia Greciei?”