Celeritate... cu amânare?

Nu pot afirma, cu maximă certitudine, că ministrul Justiției, profesorul Tudorel Toader, are cunoștință de situația creată, întreținută și manipulată în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, de către un grup de puciști cu epoleți, care au confiscat sediul uniunii și s-au autoproclamat a fi conducerea organizației breslei noastre. În schimb,pot afirma fără riscul de a greși, că această nouă amânare, de către Judecătoria sectorului 1 din București, a pronunțării unei sentințe care să pună capăt situației, care a survenit prin decizia de ieri,  se află la o apreciabilă distanță față de una dintre principalele exigențe  menționate de către domnul ministru ca o condiție determinantă pentru creșterea încrederii în actul de justiție și anume ,,celeritatea soluționării cauzelor’’.Condiție care, pe bună dreptate, este văzută de către profesorul Tudorel Toader, ministrul Justiției, într-o permanentă, necesară, relație cu stoparea practicii „dosarelor soluționate în mod selectiv’’, așa după cum domnia sa a demonstrat-o, în mod convingător, aseară, în dialogul cu Mihai Gâdea difuzat pe canalul Antena3.

 Așadar, ieri, 16 noiembrie, după trei amânări consecutive, Judecătoria sectorului 1 a decis să admită în principiu intervenția formulată de interventul Glăvan Doru Dinu Pavel și a stabilit termenul de 28 noiembrie „cu citarea părților’’. Pentru corecta informare a cititorilor, menționez că Doru Dinu Glăvan este președintele  UZPR, reconfirmat în mod statutar de către Adunarea Generală Extraordinară a uniunii noastre din 8 septembrie a.c. Reamintesc, de asemenea, faptul că, în urma unui veritabil puci, un comando alcătuit din câțiva ziariști cu epoleți și acoliții lor, a confiscat- la modul propriu al termenului!- sediul UZPR. După care,încălcând în mod samavolnic Statutul uniunii și fără a avea o recunoaștere legală, puciștii deghizați în jurnaliști blochează, în mod sistematic, funcționarea organismelor statutare de conducere ale UZPR, împiedicând, astfel, rezolvarea unor probleme care vizează exercitarea drepturilor și îndatoririlor ce revin multor membri ai uniunii noastre. Timp în care, grupul militarizat și ciracii lansează, în cascadă, calomnii și atacuri la persoană împotriva celor care, membrii ai UZPR fiind, au cutezanța să nu le  recunoască politica de dictat și abuzurile revoltătoare pe care le comit sub stindardul unui justițiarism declamatoriu și găunos.

 Recunosc, textul de față vine după mai multe alte articole pe care le-am scris pe același dureros subiect,drept pentru care le exprim și cu această ocazie cele mai sincere mulțumiri colegilor noștri de la Jurnalul.ro și Antena 3 pentru înțelegerea și sprijinul acordat. Numai că, după mai bine de cincizeci de ani de când practic această meserie, cu binele și cu răul acestui exercițiu, recunosc faptul că, după cum merg lucrurile, există realul pericol ca, după atâtea și atâtea intervenții publice, ca și după numeroasele amânări ale pronunțării unei sentințe definitive și irevocabile în această cauză, subiectul în sine să nu mai prezinte prea mult interes. Ba, mai rău, acest subiect ar putea să îl agaseze, să îl plictisească pe cititorul de bună credință care este nevoit să constate că „se bate apa în piuă’’. De către cine anume: de către jurnaliști, de către puciști sau de către altcineva, îmi este greu să răspund, deocamdată…

 Ceea ce, însă, nu mă împiedică să îmi pun, eu însumi, o întrebare de elementar bun simț: nu cumva asta. De fapt, urmăresc puciștii și sfetnicii lor? Adică să tărăgăneze la nesfârșit procesul, speculând cu abilitate și cu o doză aferentă de cinism, tot felul de portițe și de subterfugii cvasi-legale, transformând acțiunea în justiție într-un război al nervilor? Un război  de uzură, care să provoace, celor pe care îi consideră doar niște dușmani de moarte, doar stres și neîncredere, care să îi facă să abandoneze lupta în justiție. După cum,gândind treaba după maniera în care au procedat până acum puciștii, la fel de adevărat ar mai fi și să spunem, fără a cădea în mania scenaritei, că nu sunt excluse felurite tentative de a–i influența pe magistrați așa încât să se ajungă la o soluție care să dea câștig de cauză lor, uzurpatorilor cu epoleți sau în civil. Situație în care, sunt convins, magistrații din cadrul Judecătoriei sectorului 1, profesioniști și oameni de caracter fiind, trebuie să măsoare de și mai multe ori până să taie o dată și bine!

 Pentru toate aceste motive, consider data 28.XI, doar un nou termen de judecată și… numai atât!  Păstrând, măcar până la această dată, o sinceră doză de încredere în ideea că atât de temeinicele considerații ale ministrului Justiției, Tudorel Toader, pe tema „celerității soluționării cauzelor’’  își vor produce efectele. Inclusiv în situația de față!