Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu încape nicio urmă de îndoială (dacă a încăput vreodată?!) asupra idei că eliberarea, fie şi condiţionată, din închisoare a lui Adrian Năstase dă, unora - deloc puţini şi, mai ales, deloc lipsiţi de funcţii grele pe tabla de şah a vieţii publice româneşti - nişte foarte reci fiori pe şira spinării. Am scris înadins “şira spinării” deoarece, în cazul unor asemenea personaje, cu greu am putea să vorbim despre coloană vertebrală.
După bunul nostru obicei de a căuta neapărat personaje oculte şi de a construi scenarii din te miri ce, au şi apărut şi circulă felurite pronosticuri despre cei pe care, o dată reintrat în viaţa publică, Adrian Năstase s-ar şi grăbi să îi pedepsească. Suntem doar în ţara în care Costache Negruzzi şi-a scris istorisirea despre Alexandru Lăpuşneanu, iar teribila zicere despre posibilii răspopiţi de după ridicarea, după boală, a domnitorului merge ca o mănuşă în construirea unor asemenea ipoteze, neapărat, vindicativ- sanguinare.
În realitate, lucrurile sunt ceva mai complicate. Nu exclud, desigur, nici ideea că au existat persoane pe care Adrian Năstase le-a susţinut, le-a promovat şi le-a dat un rost în felurite ierarhii ale obştii şi care, după aceea, au muşcat tocmai mâna care i-a hrănit. Aşa după cum nu exclud nici faptul că există şi inşi care cu greu s-ar putea să îl privească în ochi pe cel pe seama căruia au debitat, în cascadă, nemernicii şi minciuni otrăvite. Fireşte, că îi includ aici, cu toată scârba cuvenită, pe odioşii procurori, încropitori ai dosarelor fetide de pe urma cărora a fost întemniţat - la ordin politic!- premierul sub al cărui strălucit mandat România a devenit stat membru al NATO şi al Uniunii Europene, ca şi pe judecătorii care au pus în aplicare aceste nenorocite făcături. Numai că a reduce discuţia numai la o simplă plată de poliţe asta mi se pare un lucru foarte greşit. Ar însemna să nu ai percepţia corectă a personalităţii reale, profunde, a omului politic şi a juristului cu adevărat de excepţie care este Adrian Năstase.
Da! este foarte adevărat că, în realitate, Adrian Năstase reprezintă, acum, mai mult ca oricând, un grozav pericol pentru un întreg sistem şi, fireşte, pentru agenţii săi. Şi- atenţie!- nu prin ceea ce vrea să facă rău, unora sau altora, ci tocmai prin ceea ce vrea şi poate să facă bine pentru societatea românească. Adică pentru ceea ce este frumos, trainic şi cinstit în această societate şi nu pentru reziduurile sale(i)morale care şi-au găsit arhetip şi protector în Amiralul Dezastrului Naţional.
Paradoxal (sau, poate, doar aparent paradoxal) tocmai faptul că pentru o destul de lungă perioadă Adrian Năstase este privat de anumite drepturi civice nu îi diminuează capacitatea de a determina un anumit curs pozitiv, regenerator al mersului trebilor cetăţii. Dimpotrivă, tocmai acest statut de “spectator angajat” îl eliberează de anumite constrângeri inerente unei funcţii publice şi îi oferă o benefică detaşare de vălmăşagul evenimentelor cotidiene. Iar această, numai aparentă abstragere din contingent, va fi, sunt convins, şi cheia unui proiect de ţară care va reda României stabilitate, respect al legităţii şi respectare neabătută a drepturilor omului.
În plus, iar acest lucru mi se pare deosebit de important, Adrian Năstase are - după aceşti zece ani - un statut moral, civic şi politic de excepţie. El este un simbol al rezistenţei demne, bărbăteşti în faţa totalitarismului băsiscoid şi, în acelaşi timp, un reper inatacabil al unui foarte necesar proces al crimelor Demisului Naţional şi al bandelor sale criminale. În el se regăsesc- sau ar trebui să se regăsească, de acum înainte - toţi cei care, dintr-un motiv sau altul, au fost victimele abuzurilor patologice şi ale hărţuielilor cinice ale agenţilor acestei profunde, degradante, IN-justiţii pe măsura regimului lui Caliban-Vodă. Iar faptul că în acest dureros şir de persecuţii politice s-au înscris în ultimul deceniu şi alte personalităţi ale vieţii noastre publice îi întăreşte capacitatea de înrâurire şi de convingere.
Acestea ar fi, cred, doar câteva motive pentru care regimul muribund al De-legitimatului Suprem trebuie, cu adevărat, să se teamă de Adrian Năstase. Adică de omul politic şi juristul de rară clasă care a învăţat, plătind un atât de greu tribut, ce înseamnă nedreptatea şi, mai ales, ce însemnă datoria morală şi politică de a face tot ceea ce îţi stă în putere pentru ca această lugubră pagină de istorie să nu se mai repete.
Prin el însuşi, faptul că, pentru Adrian Năstase, ca om al cetăţii şi al obştii, a face Binele Public să învingă reprezintă suprema formă de revanşă pentru tot ceea ce a trebuit să îndure, reprezintă cea mai teribilă şi neiertătoare spaimă care îi macină pe Traian Băsescu şi pe nemernicii săi acoliţi!
