x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Clubul penalilor care votează DNA

Clubul penalilor care votează DNA

de Dan Constantin    |    07 Noi 2019   •   08:30
Clubul penalilor care votează DNA

 Anchetele procurorilor în „dosarul Barna” pentru fraudarea de fonduri europene lovește în plin în credibilitatea acțiunii „Fără penali!”. Această lozincă-îndemn, preluată de la societatea civilă prea neprihănită, a stat la baza referendumului inițiat de Iohannis Klaus Werner, derulat simultan cu alegerile pentru Parlamentul European. Pentru eliminarea penalilor din viața publică s-au organizat marșuri și au fost structurate două partide uite prin alianța politică USR +. Grupuri de susținători cu priviri fixe pichetau sediul PSD  la Sibiu, orașul prezidențiabililor Barna și Iohannis, pentru a promova intransigența exprimată de mesajul de filatori „Vă vedem!”, însoțit de civilizata plăcuță suedeză.  Acum se vede că privirile agere aveau ochelari de tablă. Nu doar că treceau, atunci când plecau prin marșurile mediatizate prin fața băncii care plătea chirii de sute de mii de euro familiei prezidențiale și a șirului de clădiri fără număr achiziționate din meditații de același președinte, dar erau mânați la luptă de idoli falși. Un cuplu toxic de activiști civici intrați în politică la ordin și-au clădit bunăstarea păpând fonduri europene. Barna a fost cercetat de DNA dar dosarele s-au închis ilegal la prietenoasa unitate de parchet din Alba Iulia. Acum jurnaliștii alimentați cu informații confidențiale îl bagă în horă și pe Ghinea Cristian, supranumit „ministrul zero” pentru rezultatul trecerii lui prin Ministerul Fondurilor Europene în etapa Cioloș. Aflăm că acest cuplu suspectat de iz infracțional, Barna-Ghinea, a fost însă foarte lucrativ cu propria pungă și s-a conectat la găina europeană cu ouă de aur printr-o găinărie cu multe zerouri în coadă. Maneverele lor au trimiteri spre dosare penale, pentru că DNA nu cercetează poezii. Ghinea știe cel mai  bine cum se mănâncă ciorba DNA, el fiind autorul unui volum apologetic până la greață despre instituția condusă de Morar și Kovesi, altă poamă din copacul cu fructe otrăvite recoltate la Sibiu. „Votez DNA” i-a fost lui Ghinea cheia folosită pentru deschiderea ușii spre politica mare unde l-a recomandat preoteasa anticorupției Macovei Monica. Încadrați prin  faptele lor ținte ale acțiunii „Fără penali!”, Barna, președintele USR, și europarlamntarul Ghinea au căzut, vai, în propria cursă. „Vă vedem!” intrată în adormire după căderea guvenului Dăncilă, se poate reactiva punând în fața oblinzii chipurile idolilor sparte acum de ștampila „penali”. Plus acțiunea suedeză spre propria plăcerere!

×