Personal cred că nici dl Băsescu, nici dl Ponta nu sunt atât de naivi încât să mizeze pe mântuirea României cu ajutorul fondurilor europene. Fac însă politică pe seama acestei teme. Nu este mai puţin adevărat că o serie de consilieri şi analişti din jurul domniilor lor – unii de toată reputaţia şi notorietatea – îi bârâie la cap cu “dezvoltarea” ţării pe baza fondurilor europene: disponibile şi nerambursabile!
Disponibile?! Cam ca pielea ursului din pădure! Nerambursabile?! Acest lucru ar trebui să dea cel mai mult de gândit, căci de bani gratis nu s-a auzit vreodată în istorie şi chiar nu ştiu de ce ar fi apărut aşa deodată în secolul XXI! Dar, potrivit proverbului “calul de dar nu se caută la dinţi”, fondurilor europene nu li se cercetează nici sorgintea, nici menirea!
În cadrul sistemului centru-periferie pe care îl constituie Uniunea Europeană, fondurile europene sunt ban public din centru pentru susţinerea expansiunii companiilor private tot din centru în periferiile sistemului. Banul public, potrivit regulilor stabilite chiar de cei din centru, nu se poate privatiza în ţările de origine (vai, ajutor de stat!), dar, prin trimiterea la periferie, se poate privatiza la faţa locului. Centrul îşi permite această falsă mărinimie, pentru că extrage sistematic de la fiecare din periferii de câteva ori mai mult anual decât îi destinează, extracţia multiplicându-se pe măsură ce expansiunea privată, susţinută public, a centrului la periferie devine mai extinsă şi mai completă, adică pe măsură ce fondurile europene îşi realizează menirea. Numai cei ce vor să evite subiectul se fac că nu văd că actualul model economic al României este un clasic – repetăm, un clasic – model de tip colonial, cu valoare adăugată joasă şi control integral străin în axa majoră a economiei, model rezervat periferiilor de către centrul colonial (în cazul în speţă centrul vest european).
Să admitem că fondurile europene există şi că România le va putea accesa. Prin însăşi destinaţia lor structurală (care nu poate fi schimbată!), acestea nu au nici o legătură cu nevoile reale de dezvoltare ale României, ci cu nevoile expansiunii la periferie, pe teritoriul României, a unor firme private din centrul vest-european. Pentru dezvoltare, România are însă nevoie de un ţesut industrial în ţară, în care să se insereze orice investiţie străină şi aceasta să nu rămână insularizată, cum se petrec lucrurile astăzi, într-o lipsă de conexiune cu activitatea pe orizontală şi verticală din ţară. Numai astfel va creşte nivelul valorii adăugate. Dar numai cu ceea ce vizează în ultimă instanţă fondurile europene – respectiv, construcţia de autostrăzi şi drumuri şi crearea de ocupaţii neagricole în mediul rural (de altfel pentru nu se ştie cine, căci cei vizaţi se află de mult prin Italia şi Spania) – plusul de valoare adăugată va fi derizoriu şi modelul economic al României va rămâne în esenţă acelaşi. Doar ceva mai frumos spoit!