Cufărul cu amintiri. Iubirea între două genii româneşti

Scăpaseră de sub lacăt primii fulgi de nea şi se aşezaseră pe căciula şi pe umerii gârboviţi ai lui Moş Grigore, risca să devină un posomorât om de zăpadă cum stătea nemişcat pe capra trăsurii.

„De ce nu scoţi nicio vorbă, moşule?”, îl întreabă Maria Tănase pe birjarul care o ducea seară de seară la cârciumioarele de pe Colentina unde cânta.

„Păi, mă gândesc că n-am lemne eu şi băbuţa mea”. Scotoceşte Măria prin geantă şi îi pune în palmă birjarului albit un cocoloş de bani, „na, acum nu mai te întrista”!

Şi marea artistă ajunge în pragul cârciumei cu mici şi frigărui. Din uşă se mai uită la uncheşul încă bosumflat şi îi aruncă în cap toată geanta cu restul de bani. Era renumită Maria Tănase pentru dărnicia ei. Dar şi pentru nestatornicia în amor şi capricii. Schimba nu numai bărbaţii, ci şi locuinţele.

Când s-a mutat într-un bloc pe Brezoianu, pompierii au trebuit să-i urce un ghiveci mare cu un copăcel folosind scara specială, căci pe scări era imposibil, „se supără coana Maria dacă rupem vreo crenguţă”.

A avut episoade de amor cu şefi ai rezidenţelor de spionaj ale ţărilor Occidentului, şeful serviciului secret român Cristescu a apărat-o de antipatia legionarilor, Maria i-a devenit iubită şi se pare că a şi spionat.

O formidabilă iubire s-a înfiripat între două genii, ţăranul genial Brâncuşi şi Măria, care când blestema în cântec trădarea în dragoste, parcă se despica cerul.


Ca să adoarmă geniul sculpturii, Măria îi cânta, iar apoi îl sprijinea cu perna în locul braţelor ei. Maria Tănase, îngenuncheată de cancer, a cerut să-i fie aşezat capul în coşciug pe o pernă umplută cu petale de trandafiri din grădina tatălui, de undeva din Mahalaua Cărămidarilor.