Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deficitul bugetelor de asigurări sociale - pensii, şomaj, sănătate - s-a situat la 3,55% din PIB în 2013, 3,71% în 2012, 4,29% - 2011, 4,61% - 2010 şi 3,52% - 2009. Iar întrebarea vine firesc: Subvenţiile de astăzi stau la baza mişcărilor sociale din viitor? Răspunsul poate fi şi nu. Atunci când subvenţiile se materializează în investiţii sau în capitalizare.
Din păcate, în cele mai multe cazuri, subvenţiile nu generează dezvoltare, ci întreţin consumul. Nu rămâne decât să vină scadenţele pentru nivelul de trai umflat artificial şi apar grevele şi protestele.
Totuşi, ce e rău în a creşte bunăstarea, cu ajutoare de la buget? Iată ce: subvenţiile umflă deficitul. Urmează, invariabil, creşterea taxelor, apoi statul se pomeneşte că a scăzut colectarea şi apelează la credite. Iar când dobânzile şi scadenţele se acumulează, nu mai rămân bani pentru continuarea subvenţiilor. Şi atunci încep mişcările sociale, fiindcă e uşor să dai cuiva un “drept”, dar e greu să i-l iei înapoi. Istoria a demonstrat cât de repede se obişnuiesc oamenii cu subvenţiile, cât de firesc li se pare, după puţină vreme, să primească ajutorul ca pe ceva care li se cuvine. E foarte simplu să sporeşti cheltuielile bugetare, vor fi destui care vor bani, numai că atunci când începi să retragi alocaţiile oamenii consideră că li se ia un drept câştigat şi le sunt deturnate aşteptările.
Exemplul perfect sunt statele vechii Uniuni Europene, care au subvenţionat decenii la rând agricultura, sporind astfel bunăstarea generală cu ajutorul alimentelor ieftine. Acum, vest-europenii îşi dau seama că subvenţiile enorme pentru fermieri anulează potenţialul de dezvoltare generat de ramurile economice care reuşesc să fie performante pe cont propriu, fără sprijin.
Ce legătură are asta cu noi? Greşeala fundamentală care apropie România de bogaţii din UE, într-un fel care a fost prea puţin luat în considerare până acum este că s-au corelat cheltuielile cu necesităţile şi nu cu posibilităţile de finanţare. Dar nuanţele erorii diferă. |ntr-o ţară bogată, pericolul subvenţiilor constă doar în încetinirea dezvoltării. În sărăcia noastră, subvenţiile au efect de recul - prelungesc necazurile şi la generaţiile viitoare.
Într-o ţară ca România, împrumuturile nu grevează potenţialul viitorului în scopul nobil al dezvoltării, ci pentru corectarea erorilor trecutului: mascarea şomajului, pensionările anticipate, munca în zadar. Oare oamenii n-ar fi ajuns la nivelul de trai actual şi prin mijloace naturale, fără subvenţii şi alte ajutoare? Cu siguranţă că da, chiar dacă ar fi durat mai mult. Dar cum ar mai fi ajuns la putere cei care promit bunăstarea peste noapte?!
Originea asemănării dintre România şi bătrânele doamne comunitare este aşadar politicianismul. Interesul personal, de grup sau de partid se reflectă în economie prin redistribuire. Paradoxal România e la fel ca Franţa, fiindcă ne leagă aceeaşi problemă: încetinela reformei. Diferenţa este numai că ei au destulă bogăţie în cămară, pe când noi, săraci şi disperaţi, "deturnăm" bani de la generaţiile viitoare.
