Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Pe toată câmpia, atât de veselă şi de frumoasă înainte, cu licăririle ei de baionete şi cu fumurile înălţându-se în soarele dimineţii, se întindea acum o pâclă de umezeală şi de fum, şi mirosea ciudat, a acreală de salpetru şi de sânge. Se strânseseră câţiva nouraşi şi o ploicică începu să picure încet peste morţi, peste răniţi, peste înspăimântaţi, peste istoviţi şi peste şovăielnici. Părea că spune: Ajunge, oameni buni, ajungă-vă...Opriţi-vă...Treziţi-vă! Ce faceţi?
Oamenii aceştia vlăguiţi, lipsiţi de hrană şi de odihnă, dintr-o tabără şi din celaltă, fură cuprinşi de îndoială, dacă se cuvine sau nu să se împuşte mai departe unii pe alţii şi pe toate feţele se putea observa şovăiala şi în fiecare suflet de om se ivea întrebarea: De ce şi pentru cine să ucid sau să fiu ucis? Ucideţi pe cine vreţi, faceţi ce vreţi, eu nu mai vreau!”
Toate acestea se întâmplau acum 202 ani, la Borodino, în Rusia. Aşa le-a văzut cu ochii închipuirii Tolstoi, relatându-le în “Război şi pace”, poate cea mai frumoasă carte din toată literatura lumii. Cea mai cutremurătoare pagină din această carte este cea de mai sus. Cerul este îngrozit de ce se petrece pe pământ şi trimite o ploaie să le spună oamenilor c-a sosit timpul să se oprească. E vorba de cerul de deasupra Rusiei, asta însemnând ca ploaia să vorbească pe ruseşte, adică numai cu ruşii, doar de suferinţa lor să i se frângă inima, doar de sângele lor având grijă să nu mai curgă, doar de viaţa lor ocupându-se, încercând adică s-o scape din ghearele morţii. Nu este însă aşa. Ploicica, ploaia aia copilandră vede jos doar un singur fel de sânge şi un singur fel de moarte şi un singur fel de frică şi un singur fel de istoveală, iar de-o parte şi de alta a acestora, nu ruşi şi francezi, ci oameni împărţiţi în două tabere. Ei pare să îi pese de toţi. Vrea să oprească moartea şi suferinţa tuturor. Se înţelege că ploaia vorbeşte cu gândurile lui Tolstoi, care nu uită nicio clipă că e om, şi abia după aia rus şi mare scriitor.
Oare ce s-ar întâmpla în cazul unui război de azi? Ar mai încerca ploaia să-i oprească pe oameni de la pieire? I-ar mai sta ei în putinţă să vadă un singur fel de sânge şi un singur fel de moarte acoperind câmpurile atât de vesele şi de frumoase înainte? Mai degrabă nu, fiindcă ea ar avea toate şansele să fie o ploaie nucleară, împrumutând nu gândurile lui Tolstoi, ci ale lui Putin. De aceea, ar trebui să ne rugăm cu toţii de ploicica de acum două veacuri să spună din nou ce-a spus atât de sfâşietor atunci: Ajunge, oameni buni, ajungă-vă!...Opriţi-vă...Treziţi-vă! Ce faceţi?
