x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De la Socola la Gătaia, via SRI

De la Socola la Gătaia, via SRI

de Dan Constantin    |    11 Iul 2013   •   18:48

Între incidentul comico-terorist de la Iaşi şi extinderea anchetei “fraudă la Bac” până la Gătaia, aparent nu este nici o legătură. O minte grav avariată a “organizat” pătrunderea la examenul de licenţă şi lansarea de ameninţări cu bombă. A fost “reţinut” în noaptea înaintea “atentatului” pe camerele de supraveghere la un internet cafe. Era înarmat cu celebrul rucsac, “muniţia” fiind constituită din două pungi de pufuleţi. Ca să fie ameninţător şi credibil, chior de somn a plecat la Politehnică burduşit cu un proiectil din al doilea război mondial – cumpărat pesemne de la anticariat (se găsesc la liber în Iaşi). Inspirat de fraţii Ţarnaev – barbă, geacă, rucsac, păr netuns – s-a dus cu bomba în cârcă până în amfiteatru. Aici a fost blocat de un student aproape inginer cu nume absolut rusesc, campion la tănculeţe robot dirijate prin radio. Pentru traducerea simplă a poveştii, scenariştii au găsit un client iresponsabil cu nume internaţional – Oliver Stan.

SRI n-a putut să-l blocheze pe clientul de la Socola între două internări, dar probabil l-a folosit pentru filmuleţul  bun de dat pe piaţă.

Cazul de la Gătaia, coincidenţă ­ loc cunoscut pentru tratamentele psihiatrice – are toate datele să fi fost gândit tot de un cap cu diagnostic sever. Directoarea liceului nu avea nici o legătură cu examenul de bacalaureat de la Gătaia, iar elevele duse la interogatoriu, alese pe criteriul notelor mari obţinute la examen, ghinion la procuror, erau premiante şi olimpice!

De ce joacă SRI în asemenea filme pentru proşti? Oliver Stan avea şi mesaje pentru Băsescu, aşadar te bate gândul că “teroriştii” sunt opozanţii preşedintelui şi va mai fi doar un pas să aflăm că se uită la Antene în momentele de luciditate! Deja, ar fi prea subtil mesajul. Cum legăm însă Gătaia de Socola? Să vedem fişa pentru drepturile de autor. E acelaşi!

Servim Patria!

×