x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale După Patriot, fregatele

După Patriot, fregatele

de Dan Constantin    |    23 Noi 2017   •   08:10
După Patriot, fregatele

Achiziția sistemului de rachete Patriot s-a rezolvat în câteva zile după escala la București a secretarului de stat american Tillerson. Peste 4 miliarde de euro sunt alocați fără prea multe târguieli. Polonezii se străduiesc de câțiva ani să mai scadă din prețul cerut de Raytheon pentru Patriot, vor o variantă mai modernă decât cea aflată pe stoc și, ceea ce-i mai important, i-au făcut pe americani să cedeze, acceptând offset-ul, pentru a trage și industria locală ceva bani și tehnologie din contrcat. România ia bateriile cu același avânt patriotic cu care cumperi pantofi înainte de nuntă - îți plac, nu-ți plac, îi iei că ai nevoie; chiar dacă te strâng un pic, crezi că se mai lasă, deși perechea va avea cu siguranță o singură utilizare.

După Patriot, urmează, în mod logic, corvetele. Contractul era cât pe ce să fie semnat anul trecut cu olandezii de la Damen. Cioloș parcursese ca la carte etapele achiziției, fără frica de DNA, dar o mică problemă de calendar în Parlament a dat combinația peste cap. Olandezii n-au avut un Tillerson să le rezolve problema peste noapte, așa încât se văd cu căciula luată din mână. Pe fir au intrat întâi italienii de la Fincatieri și mai nou compania de stat a francezilor, Naval Group, care a semnat un memorandum cu Guvernul român pentru construirea a patru fregate. Francezii devin favoriți pentru că au experiență și mare deschidere spre transferul de tehnologie și propun construirea navelor la șantierul din Constanța. Bosânceanu ar primi un tort de aur pentru apropierea de PSD. Francezii își susțin oferta cu o demonstrație convingătoare. Fregata Guepratte se plimbă pe Marea Neagră urmărită de ruși, potențialul inamic de care ne păzim cu rachete, corvete, transportoare blindate și avioane de luptă la mâna doi-trei. Damen a făcut o mișcare foarte bună cumpărând șantierele falite ale coreenilor de la Mangalia. Au și ei acum un șantier la Marea Neagră, greu de blocat. Episodul Rostok, care a ,,ferecat” Dunărea pentru câteva luni, devine un dezavantaj pentru italienii care vor să construiasă cele patru corvete la Tulcea.

 

×
Subiecte în articol: fregatele