Euro sub teroare

Până vineri seara știam că Franţa este cea mai păzită ţară din lume. Știam că forţele de ordine și-au pus mintea și resursele la încercare. Spun mintea având în gând toate știrile din ultimele luni în care am fost asiguraţi că n-au teroriștii atâta imaginaţie câte
scenarii își pot închipui specialiștii în securitate europeni. Și chiar am avut încredere în ei. Nici nu aveam cum altfel. Toata viaţa am iubit Franţa. Am studiat acolo, mi-am făcut vacanţe acolo, mi-am mobilat mintea cu cărţile scriitorilor și gânditorilor francezi, am suferit alături de Franţa în cumplitul an 2015. Sâmbăta seara însă, mă uitam uimită cum Marsilia și apoi Nisa erau pur și simplu devastate de hoardele de fanatici ruși și englezi. Știu, francezii s-au păzit de teroriști, nu de minţile infierbântate ale fanilor. Dar oare e vreo diferenţă între terorismul cu bombe și cel cu bâte și sticle de bere? 
Astăzi însă, sunt dezamăgită! În doar câteva ore sărbătoarea fotbalului și a Europei în definitiv s-a transformat într-o știre despre răniţi, forţe de ordine, baricade, buletine medicale, arestări, expulzări. Și, ca jurnaliști, ne gândim cu groază că abia au trecut două zile, că încă mizele nu sunt foarte mari, că în principiu acum toată lumea are șanse egale să meargă mai departe, deci nervii sunt mai potoliţi. 
Ca jurnalist român, mă gândesc cu groază la românii din Hexagon. La Paris, Marsilia ori Nisa trăiesc, muncesc sau se bucură de vacanţe români. Mulţi români. E o butadă care circulă în ultimii ani prin redacţii. Una care nu ajunge niciodată la marele public, dar care pune în mișcare jurnaliștii. La fiecare tragedie ne punem acceași întrebare: sunt români? Zilele astea mă gândesc la românii din Hexagon și mă rog să nu cadă la mijloc între bătăliile dintre suporteri. Și mă rog pentru Franţa să ducă la bun sfârșit Euro. Mi-e teamă însă că, după felul în care a început, liniștea la Euro 2016 este o misiune imposibilă.