x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale „FORT” forţează, pensionarii o încasează!

„FORT” forţează, pensionarii o încasează!

de Serban Cionoff    |    19 Aug 2013   •   14:16

Când  Emil Boc, pseudo-prim-ministrul scornit din imaginaţia patologică a Amiralului Dezastrului Naţional, a rostit sintagma: „ieşirea pe cale naturală din sistem”, multă lume a luat această zicere ca pe una dintre atâtea alte aberaţii debitate, în cascadă, de către acest personaj care a stabilit o cotă de ridicol pentru multă vreme greu de egalat.

 Numai că abjecta formulare pe care a clocit-o minţişoara Domnului- Sfert- de –Buletin şi a ciracilor săi, nu era decât partea viizibilă a aisbergului. Fiindcă, şi asta au simţit-o românii pe pielea lor tăbăcită de îmbârligate şi insuportabile reforme fără cap şi fără coadă, în calculele cinice ale preşedintelui fără de ţară, pensionarii nu sunt decât nişte profitori. Nişte întreţinuţi căzuţi pe capul lor, a neobosiţiilor truditori pe ogoarele mănoase ale îmbuibării neruşinate, ale jafului fără frică şi ruşine. Nişte indivizi total inutili de care „sistemul” trebuie să se scape cât mai repede „pe cale naturală”. Roga a se citi: datul ortului popii…

 In această cheie aş citi şi anunţata decizie a Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) ca, de la 1 septembrie, să sisteze transportul gratuit sau redicerile pentru pensionari şi pentru veteranii de război. Pricina (sau doar pretextul?) acestei măsuri în forţă a FORT ar fi  datoriile de  peste 100 de milioane de lei pe care le are Ministerului Transporturilor faţă de menţionata entitate. Să ne înţelegem, regulile economiei de piaţă sunt foarte clare şi nu am de gând să amestec planurile.  Dar,oare, a epuizat FORT toate căile legale de atac prin care îşi putea încasa banii de la ministerul datornic? Am serioase îndoieli că răspunsul ar fi DA! Şi atunci?...

 Atunci nu pot decât să ajung la încheierea că suntem în faţa unui şantaj tipic pentru practicile „capitalismului de cumetrie”,  de pe urma căruia  pensionarii au ajuns (pentru a câta oară?) monedă de schimb. Fiind constrânşi - prin anunţata măsură a FORT- să îşi pună în cui dorinţa de a ieşi din casă fără să vâre şi mai adânc mâna în buczunar. Un buzunar şi aşa aproape gol de pe urma nemernicei Legii a pensiilor votată, printr-o hoţie la drumul mare, sub privegherea Robertei Anastase, aceea pe care, nici până azi, nimeni nu a întrebat-o de sănătate… 
  Colac peset pupăză, s-a mai anunţat scumpirea cu 10% a biletelelor de tren, tot de la 1 septembrie! Aşa că, pensionari şi veterani de război care mai aveţi cutezanţa de a călători în afara traseului scara blocului-trotuarul de peste drum gata cu plimbările!

  Rămân total indiferent la mieroasele scuze din Comunicatul de presă privind preconizatele măsuri dat publcităţii de către FORT. Cu atât mai mult cu cât nu pot uita o anumită zicere cu care şi-a împănat, în mod insistent, intervenţiile televizate Doru Marian Crac, preşedintelei FORT: „pensionarii, categorie defavorizată”.

 Defavorizată de către cine, stimate domn? Şi cum anume operează „defavorizarea” asta? Nu cumva prin calitatea („calitatea” asta să nu fie nici la duşmani !) transportului feroviar de care, zice-se că  beneficiază/abuzează, gratuit sau cu preţ redus pensionarii şi veteranii de război? Fiindcă despre (de-) serviciile oferite gratuit pensionarilor de către RATB nu cred că este cazul să mai discutăm…  La aceste defavorizări trebuie să le adăugăm pe cele oferite, contra cost de data asta!, de către operatorii din transportul rutier interurban. Bunăoară, năravul  şoferilor de a încărca microbuzele cu mult chiar şi peste baremul maxim al unei cutii de sardele.  Sau al celor care nu uită să încaseze banii pe bilet în schimb uită să mai dea şi biletul. Să îi adăugăm la această veritabilă ”listă a ruşinii” pe cei care lasă să plece în cursă maşini  verificate doar de ochii lumii şi, de foarte multe ori, hârburi pe patru roţi.

  Sunt, toate acestea, surse de disconfort fizic şi moral sau, mai grav, mari pericole la care sunt expuşi pasagerii, nu puţini dintre ei pensionari? Adică tot atâţia posibili factori favorizanţi ai „ieşirii pe cale naturală din sistem” a acestei „categorii defavorizate”? Fireşte că sunt! Dar ce contează? banul să iasă!

  Au ştiinţă mai marii  FORT despre aceste treburi? Ce măsuri au luat? Cu ce eficienţă ? Fiindcă nu prea sunt semne că pe onorabilii i-ar deranja asemenea condiţii- cu adevărat defavorizante!-, în care călătoresc, cu tarif întreg, gratuit sau cu reducere,  pensionarii şi veteranii de războl. 

  În această ordine de discuţie, mă îngrijorează slaba reacţie, ca să nu spun chiar lipsa de reacţie, a asociaţiilor de pensionari faţă de această măsură samavolnică. Dar onor ministerul în ale cărui atribuţii intră şi protecţia socială ce părere are? 

  Mai rămâne, totuşi, o speranţă şi anume ca noul ministru al transporturilor să ia o decizie clară pentru a debloca cât mai repede situaţia. Şi asta cu atât mai mult cu cât ultimul zvon pronostichează limitarea numărului de călătorii cu preţ redus pe căile ferate la 3 (dus şi întors) într-un an. Altă aberaţie ieşită din puţul gândirii cine ştie cărui contabil cu vedenii normative.   
  Este dreptul meu, ca pensionar- „persoană defavorizată”-, să pun, atât FORT, cât şi instituţiilor statului implicate, aceste întrebări şi să aştept un răspuns clar. Că despre partea unor alte siropoase mesaje de compasiune şi de consolare…adio şi n-am cuvinte!



×