Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Contrariază puternic înverşunarea cu care o serie de înalţi oficiali guvernamentali, inclusiv premierul, şi-a schimbat brusc, acum câteva luni, optica în privinţa exploatării gazelor de şist, forţând nota în favoarea afacerii respective, după ce tocmai - mai ales înainte de preluarea puterii - o denunţseră ca fiind primejdioasă pentru siguranţa populaţiei şi păguboasă pentru stat. Mai mult, în discursurile de campanie, Traian Băsescu (de locotenenţii săi nu mai vorbesc) era arătat cu degetul ca făcând un suspect de insistent lobby în favoarea Grupului american Chevron. Aproape peste noapte, cele două părţi au făcut un ciudat front comun, Guvernul preluând şi chiar îngroşând partitura Cotroceniului. Deşi nu au intervenit nici un fel de date obiective noi, în plan intern sau extern, care să determine o asemenea schimbare de macaz. Tehnologia de extracţie - fracturarea hidraulică - e la fel de nesigură şi controversată. Lumea ştiinţifică nu are un ferm punct de vedere comun, dar este cert, aşa a fost dintotdeauna, că orice intervenţie brutală asupra echilibrelor fragile din natură poate avea consecinţe dramatice şi ireversibile. Utilizarea unor noi resurse energetice e desigur tentantă, mai ales pentru consorţiile ce le aduc la suprafaţă, dar care e preţul pe care-l vor plăti ţările respective? Care vor fi consecinţele secătuirii sau infestării pânzei de apă freatică, ori riscurile seismice şi aşa prezente în zone cum e România? Urmările pe termen mediu şi lung vor justifica eventualele avantaje pe termen scurt doar afirmate, nu şi argumentate cu studii şe analize pertinente?
Am senzaţia că guvernanţii nu realizează (sau puţin le pasă) ce cartof fierbinte le-a pus în palme Traian Băsescu, care, abil, s-a retras în spatele frontului, expunându-l în linia I, în bătaia focului, pe primul ministru Ponta. Cu o mişcare parşivă, l-a desemnat să ia parte la recentul Consiliu European informal, unde se discuta tocmai această chestiune extrem de controversată. Nu s-a ajuns la o decizie sau o recomandare prin consens, ci a rămas ca fiecare ţară să procedeze cum o taie capul, respectând însă pe deplin măsurile de siguranţă a populaţiei şi ale protecţiei mediului. Victor Ponta susţine fără rezerve ideea exploatării gazelor de şist, afirmând că astfel România ar deveni independentă energetic, că n-am mai depinde de gazele ruseşti. Să fim serioşi. Dacă se va ajunge la faza de exploatare prin fracturare - şi se va ajunge, pentru că Chevron nu cheltuieşte degeaba cu explorarea, nu face artă de dragul artei, iar o nouă tehnologie e prezentă doar în băîlmăjelile ministrului mediului, Rovana Plumb - producţia va aparţine respectivului concern american. De la care România va trebui să o cumpere la preţul pieţei externe.
Chiar în aceste zile au loc manifestaţii ce denotă că populaţia nu se mai prea lasă îmbrobodită de oficiali, intuind că afacerea gazelor e prea învăluită în ceaţă. Informaţiile ce vin în flux de peste hotare alimentează cu îndreptăţire suspiciunile. Franţa a reiterat, prin preşedintele Francois Hollande, că interzice categoric exploatarea prin fracturare. Aceeaşi opoziţie şi în Bulgaria. Polonia are exploatări, dar, evaluând riscurile, a anunţat că firmele respective, dacă vor să extragă în continuare gaze, vor plăti 80% impozit pe profit. România nu are nici barem o legislaţie în domeniu, dar e gata să se arunce cu capul în zid.
Tema e mult prea gravă, pentru a fi asumată doar de Executiv, pe seama viitorului ţării. Care ţară a trimis în Parlament un regimet de 600 de "aleşi" tocmai spre a nu lăsa asemenea chestiuni vitale la voia întâmplării sau a unui Cabinet restrâns. Ori, şi mai rău, la bunul plac al câtorva politicieni care nu ezită să trateze protestatarii ca pe o turmă ("Tăceţi din gură!", se zborşea la ei Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui, la Bârlad), sau chiar ameninţă, ca de obicei, precum Traian Băsescu ("Exploatarea gazelor de şist e foarte importantă şi binevenită, iar cine spune altceva atentează la siguranţa energetică naţională". Tradus: îl mănâncă puşcăria). Mai crâcneşte careva? Haideţi, răspundeţi, că doar suntem un stat de drept, democratic şi cu o puternică societate civilă!
