Hachiţele destinului

Când vrea destinul să se joace cu un om, îl fentează aşa, de distracţie, şi umblă la aţa de pe mosorelul vieţii lui după bunul plac. Iată cum destinul le-a întors viaţa şi moartea celor trei oameni, precum jongleria cu clătitele într-o tigaie. Am ajuns la locul unui dezastru în creierul munţilor, pe undeva în vecinătatea Lacului Vidraru. O stâncă a căzut în calea unui izvor şi s-a strâns apa cât un zid lichid, care s-a prăvălit, la un moment dat, nebuneşte. Norii îşi deschiseseră şi ei prosteşte robinetul şi puhoiul a măturat o cabană cu etaj, de nu a mai rămas decât treapta de la intrare pe care plângea un căţel. Scheuna fiindcă muriseră 13 muncitori forestieri zvârliţi de puhoi nimeni nu mai ştie unde, au murit în somn. Peisajul era apocaliptic, torente bezmetice, arbori smulşi şi bieţii pădurari de negăsit. Pe o creangă ieşită din mâl flutura un maiou rupt, vântul întorcea foile unui dosar cu prezenţa la lucru a sărmanilor muncitori ai copacilor. A scăpat unul dintre bărbaţi, care auzise o bârfă, cum că amanta lui îl înşală şi plecase la prânz s-o prindă pe „trădătoare”. În patul lui se culcase un uncheş, un moş care culesese ciuperci şi fusese oprit de tăietorii de lemne să mănânce cu ei conserve cu fasole. Salvamontiştii i-au găsit la vale pălăria decolorată. Iubirea pentru mama lui văduvă l-a salvat şi pe băieţandrul ce se angajase la munca în pădure doar de o săptămână. Aflase că mama lui are febră mare şi a pornit prin ploaie şi vânt să vadă ce-i cu ea. Am schimbat câteva vorbe cu flăcăul îngrozit de moartea tovarăşilor săi. „Domnule ziarist, ajutaţi-mă să-mi găsesc un alt loc de muncă, eu nu mă mai întorc în munte, mi-e frică de pădure!” Cine ne hărăzeşte clipa morţii şi clipa vieţii?